x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Ce a declarat Gigi Becali despre farsa dinamovistilor de la meciul Stelei

Ce a declarat Gigi Becali despre farsa dinamovistilor de la meciul Stelei

18 Aug 2016   •   07:29
Ce a declarat Gigi Becali despre farsa dinamovistilor de la meciul Stelei

Steliștii au avut parte de două umilinţe, marți seară. Una pe teren, din partea celor de la Manchester City, şi una în tribune, din partea rivalilor dinamovişti. Tribuna a doua a stadionului a fost acoperită de mesajul "Doar Dinamo București".

Cum a fost posibil? Lui Gigi Becali i s-a propus, de către o firmă care s-a prezentat ca organizatoare de mari coregrafii, producerea unui show la meciul de aseară. Aceasta i-a spus lui Becali că prima coregrafie va fi gratuită, iar dacă va fi mulțumit de rezultat, va plăti pentru viitoarele coregrafii.

Fanii "câinilor" au pătruns pe stadion şi au desfăşurat mesajul deja devenit faimos și peste ocean:

Gigi Becali a intervenit telefonic, în Ediția Specială de miercuri seară, realizată de Adrian Ursu și Oana Zamfir, unde a explicat că nu este impresionat de farsa dinamoviștilor.

"Pe mine nu mă deranjează ce au făcut. Mie îmi place adevărul, vreau adevărul și dreptatea. Toată lumea zice ce au făcut ăștia. Ce au făcut? De când sunt înșelăciunea și minciunea virtuți? Ei au făcut o înșelăciune, au mizat pe buna credință, au zis că vin și fac paradă, scrieți mă! Nu i-a controlat nimeni, au făcut măgăria aia. Și acum se laudă cu ce au furat, că asta e hoție, înșelăciune. Farsa e farsă, dar aici e altceva. Este instigare la violență, este înșelăciune. Nu o să le facem dosare penale acuma, dar tot înșelăciune și minciună este.

Noi aici vorbim despre niște oameni care serbează, ca și club, ziua în care au dat foc tribunelor de la Steaua, ziua în care nu știu cine s-a bătut cu nu știu cine, ei nu serbează Liga Campionilor.

Eu am zis să fac pace cu suporterii, să le dau voie să facă coregrafie. Faceți, mă! Acum jucăm cu Dinamo, e meciul nostru, vor coregrafie. E, nu mai faceți coregrafie!"

×