x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Derby-ul Dinamo-Rapid se joacă de la ora 21.00

Derby-ul Dinamo-Rapid se joacă de la ora 21.00

de Redacția Jurnalul    |    26 Apr 2026   •   09:40
Derby-ul Dinamo-Rapid se joacă de la ora 21.00
Sursa foto: Cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiție internă de 122 de ori

Unul dintre cele mai importante derby-uri din fotbalul românesc, Dinamo-Rapid, este programat duminică în etapa a șasea a play-off-ului Superligii.

Partida care pune față în fața ocupantele locurilor 4 și 5 din play-off are loc de la ora 21.00.

Cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiție internă de 122 de ori, de 50 de ori au câștigat roș-albii, de 44 de ori s-au impus giuleștenii, iar alte 28 de partide s-au terminat la egalitate, arată LPF în avancronica meciului.

În play-off, CFR Cluj s-a impus sâmbătă seara cu 1-0 în fața rivalei Universitatea Cluj.

Luni, de la ora 20.30, este programat ultimul meci al rundei, dintre FC Argeș și Universitaea Craiova.

În play-out-ul Superligii, duminică este programt meciul UTA Arad – Farul Constanța, de la ora 14.00.

Nouă victorii, patru remize și cinci partide pierdute este palmaresul înregistrat de arădeni în campionatul curent pe teren propriu.

De cealaltă parte, în 25 ianuarie 2026, Petrolul - Farul 0-1, a fost singurul succes izbutit de dobrogeni în precedentele nouă deplasări din SuperLigă, în rest au două rezultate de egalitate și șase înfrângeri la limită.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: dinamo rapid
Parteneri