Învingătoare sâmbătă în faţa Astrei, Oţelul a terminat turul pe primul loc şi a intrat în posesia titlului neoficial de campioană de toamnă, numai că ambiţiile tehnicianului grupării de la Dunăre, Dorinel Munteanu, nu se opresc aici.
"Cu puţină atenţie, am fi avut câteva puncte în plus. Este o premieră şi pentru mine, ca antrenor, să fiu campion de toamnă şi îmi doresc din tot sufletul să putem oferi la final gălăţenilor o bucurie pe care mulţi o visează. În retur îmi doresc să obţinem mai multe puncte decât în tur", a declarat "Munti".
Pentru directorul general al Oţelului, Marius Stan, locul fruntaş ocupat de trupa lui Dorinel Munteanu la jumătatea campionatului reprezintă un motiv de mândrie: "Suntem bucuroşi că am încheiat turul pe primul loc, este sută la sută meritul jucătorilor, care trebuie lăudaţi. Sunt mândru de ei, pentru că au obţinut mai mult decât speram. Sunt emoţionat, fiindcă în 20 de ani de carieră este pentru prima oară când închei turul pe primul loc".
Cum în cele două etape din retur programate anul acesta Oţelul va juca acasă cu "lanterna" Sportul şi în deplasare cu Pandurii, gălăţenii au şanse mari să-şi păstreze poziţia de lideri până la primăvară.