x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern “Este un nou început!”

“Este un nou început!”

de Marius Mihalcea    |    18 Noi 2010   •   22:12
“Este un nou început!”
Sursa foto: Cristi Preda/Gazeta Sporturilor /Intact Images

138271-cristi-preda-gsp-intact-cp-3510.jpgRezultatul de egalitate scos în faţa Italiei miercuri, la Klagenfurt, nu doar că a mai şters din impresia foarte proastă lăsată de reprezentativa României pe parcusul acestui an, ci i-a făcut pe tricolori să-şi recapete încrederea în forţele proprii, pierdută oarecum după startul ratat din preliminariile pentru EURO 2012. Şi pentru că nu a fost vorba decât despre un meci amical, Dorin Goian nu a insistat prea mult pe realizările lui şi ale colegilor săi contra “squadrei azzurra”. “Nu este un rezultat rău acest 1-1 cu Italia, dar important rămâne să ne calificăm la Campionatul European. Aş fi preferat să fi pierdut acum cu 4-0, dar să ştiu că învingem Albania în ultimul meci din preliminarii şi mergem la EURO 2012. Noi credem că este posibil acest lucru şi vom încerca să urcăm în clasament încă de la meciul următor, cel cu Bosnia”, a spus fundaşul lui Palermo. Ciprian Marica a marjat pe aceeaşi idee: “Păcat că nu am reuşit să câştigăm, dar sper ca acest meci să fie un nou început pentru echipa naţională şi de-acum încolo să jucăm cu aceeaşi încredere”.

De partea cealaltă, italienii au remarcat şi ei jocul bun prestat de naţionala lui Răzvan Lucescu. “Am întâlnit o echipă foarte agresivă în prima repriză, apoi, după pauză, am avut posibilitatea să facem lucrurile mai bine. Echipa noastră a dat dovadă de un caracter fantastic, iar după obţinerea egalării am încercat să câştigăm. N-am reuşit, dar rezultatul este echitabil”, a declarat selecţionerul fostei campioane mondiale, Cesare Prandelli.

 

Râpă, lăudat

Răzvan Lucescu a făcut la final o radiografie a jocului prestat de elevii săi şi l-a remarcat pe debutantul Cornel Râpă (20 de ani). “Echipa naţională a câştigat un jucător, Râpă, care a făcut un meci formidabil. Este un jucător serios, un om educat şi sper ca acest meci să-i dea încredere, astfel încât să rămână şi pe mai departe în circuitul echipei naţionale.” Printre remarcaţii selecţionerului României s-au mai numărat Deac şi Tătăruşanu, “dar şi ceilalţi au făcut un meci bun, chiar dacă nu i-am numit aici”. Lucescu jr a mai precizat că tricoul cu numărul 10 i-a revenit lui Bogdan Stancu după ce George Florescu i-a transmis înainte de meci că renunţă să-l mai poarte, ca să nu mai fie constestat.

×