Prima repriză a oferit un spectacol agreabil, cele două echipe furnizând faze de poartă din primele minute de joc, când Octavian Popescu și Denis Alibec au șutat pe lângă poartă. FCSB a fost mai mult prezentă în careul advers, având și principalele ocazii de a deschide scorul, Compagno, de două ori, și Edujuma, de trei ori, nevalorificând situațiile create.
Farul a replicat prin șutul în bară al lui Louis Munteanu, din minutul 35.
Repriza secundă a fost mult mai productivă din punct de vedere al reușitelor. FCSB a marcat primul gol la doar 2 minute după reluare, prin Cordea, care a plasat frumos mingea la colțul lung, după o incursiune de efect a lui Florinel Coman, intrat la pauză.
Peste nici 10 minute (min. 56), Denis Alibec l-a învins pe Târnovanu din lovitură liberă de la aproximativ 25 de metri central, pentru 1-1 și pentru cea de a zecea reușită din această ediție de campionat.
În replică, FCSB a preluat din nou conducerea, peste doar trei minute, Compagno transformând un penalty, echivalent cu a 14-lea său gol, cu care se situează în fruntea clasamentului golgheterilor din Superligă 92-1, min. 59).
Farul Constanța a răsturnat rezultatul în minutele suplimentare de joc, nu înainte ca cei de la FCSB să fi avut un gol anulat pentru poziție de offside, dar și de rămâne în 10 jucători (min. 90), după ce Dawa l-a faultat pe Alibec din poziție de ultim apărător.
Golul egalizator a fost obținut în minutul 90+5, după o lovitură liberă din flancul stâng, când după o situație confuză și o respingere a lui Târnovanu, Omrani a încercat să degajeze mingea de pe linia porții, reușind doar să o introducă în propria poartă.
Elevii lui Gheorghe Hagi au obținut victoria 2 minute mai târziu, când după o serie de greșeli defensive ale celor de la FCSB, mingea a ajuns la Borza, care a șutat imparabil din careu, la colțul lung.
Farul Constanța revine pentru moment pe prima poziție a clasamentului, cu 48 de puncte, dar cu un meci mai mult jucat decât CFR Cluj, care are 47 și întâlnește luni în deplasare pe FC Voluntari.
FCSB rămâne cu 41 de puncte pe locul 4, după Rapid București, care are 42 și la egalitate de puncte cu Universitatea Craiova.
(sursa: Mediafax)