Comisia pentru Solutionare a Litigiilor din cadrul LPF si-a declinat azi competenta si a trimis catre FRF cazul in care jucatorii Valerica Gaman si Stefan Barboianu au cerut anularea contractelor semnate cu Universitatea Craiova valabile din aceasta vara.
Gaman si Barboianu au fost declarati liberi de contract la mijlocul lunii februarie, dar clubul oltean a inregistrat peste putin timp la LPF contracte noi pe cinci ani, valabile de la 1 iulie, pe care cei doi fundasi neaga insa ca le-ar fi semnat.
De asemenea, comisia si-a declinat competenta in litigiile pe care cluburile Sportul Studentesc si Universitatea Craiova le aveau cu jucatorii Tiberiu Balan, Alexandru Ciupe, Costin Gheorghe, Vladimir Niculescu, Florentin Cruceru, Cristian Irimia, Viorel Ferfelea, respectiv Florin Costea, Alin Bujor, Alberto Lopez si Ovidiu Dananae catre Camera pentru Solutionarea Litigiilor din cadrul FRF. Membrii Comisiei au motivat decizia prin faptul ca in sedinta din 2 iunie, Comitetul Executiv al FRF a omolgat clasamentul Ligii 1, iar atat Universitatea Craiova, cat si Sportul Sportul au retrogradat in liga a doua la finalul sezonului.
Tot azi, CSL din cadrul LPF a decis astazi ca FC Timisoara ii datoreaza fundasului Laszlo Sepsi suma de 37.000 de euro. Din momentul in care fundasul va primi oficial decizia, gruparea banateana are la dispozitie cinci zile ca sa achite suma restanta, in caz contrar jucatorul urmand a fi declarat liber de contract.