x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Gigi Becali scoate din echipă un jucător după 1-1 cu CFR Cluj: „M-am convins. Doamne ferește!”

Gigi Becali scoate din echipă un jucător după 1-1 cu CFR Cluj: „M-am convins. Doamne ferește!”

22 Sep 2017   •   06:28
Gigi Becali scoate din echipă un jucător după 1-1 cu CFR Cluj: „M-am convins. Doamne ferește!”
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Gigi Becali a fost extrem de dezamăgit de jocul echipei sale și îl scoate din primul "11" pe Cătălin Golofca. Patronul clubului roș-albastru critică jocul formației lui Nicolae Dică.

"Probabil că lor le-a convenit egalul ca să păstreze diferența de 4 puncte. Despre arbitraj ce să spun? Am avut penalty clar! Dar nu sunt supărat. Eu cred că Hațegan n-ar fi dat și dacă era invers. Nu a vrut să se complice. Nu s-a văzut o rea-voință. Nu a fost tendențios.

Evoluția echipei nu m-a mulțumit. Zero! Deloc! Nu mă așteptam să bat clar pe CFR Cluj, dar nu se poate să iei cei mai buni jucători și în prima repriză să nu pasezi nimic. Ăsta a fost fotbal? 

N-am pasat nimic, Morais n-a urcat o dată. Singurii care și-au făcut datoria au fost Benzar și Man . Poate și Pintilii și Nedelcu. Toată echipa n-a jucat nimic. Nu se poate așa ceva. Nu sunt mulțumit deloc.

Nu mai vreau să mă mai laud cu echipa mea după ce am văzut în seara asta. Cum să nu avem o ocazie în prima repriză? Ce jucători de milioane sunteți? N-au legat 3 pase!

M-am mai gândit să iau 2 jucători. Mă refer la niște mijlocași centrali care să deschidă, să paseze. Nu știu ce se întâmplă!

De Golofca m-am convins. Doamne ferește! Îi zic lui Dică să-l lase în pace, să-l lase pe Man să joace fotbal. M-am convins de Golofca", a zis Gigi Becali la TV Digi Sport. 

×
Subiecte în articol: gigi becali Golofca fcsb