x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Grigoraş, la Unirea

Grigoraş, la Unirea

de Marius Mihalcea    |    24 Aug 2010   •   00:00

Petre Grigoraş ar putea deveni noul antrenor principal al Unirii Urziceni. "Vin, dar numai în anumite condiţii!", i-a transmis lui Dumitru Bucşaru fostul tehnician al Politehnicii Iaşi, care este decis să semneze cu ialomiţenii doar după ce îi va fi prezentată o situaţie cât mai exactă a lotului de jucători.

"Ştiu că mulţi jucători sunt pe picior de plecare, iar dacă se va întâmpla asta, atunci nu cred că obiectivul nostru poate fi altul decât salvarea de la retrogradare. Oricum, mă tentează oferta", i-a explicat Grigoraş lui Bucşaru. Chiar dacă gruparea ialomiţeană nu s-a despărţit deocamdată decât de portarul Arlauskis, vândul la Rubin Kazan, mulţi alţi jucători, în frunte cu Galamaz, vor pleca la rândul lor cel mai târziu până la 31 august, dată la care se încheie oficial campania de transferuri. Dacă va bate palma cu Bucşaru, Grig va sta prima dată pe banca Unirii la returul cu Hajduk, din play-off-ul Europa League. Hajduk a câştigat duminică cu 4-1 meciul din campionat, de pe teren propriu, cu Zadar.

×
Subiecte în articol: liga i