x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Începe nebunia pregătirilor

Începe nebunia pregătirilor

de Marius Mihalcea    |    10 Ian 2011   •   20:27
Începe nebunia pregătirilor
Sursa foto: /GSP/Intact Images

145963-gsp-intact-rk-4713.jpgDupă Astra Ploieşti, care s-a reunit încă de pe 4 ianuarie, FCM Tg. Mureş, Dinamo, Oţelul şi Pandurii, ieri a venit rândul altor zece echipe din Liga 1 să strige adunarea. Este vorba despre FC Timişoara, FC Vaslui, Rapid, Gaz Metan, Steaua, CFR Cluj, Gloria Bistriţa, FC Braşov, „U” Cluj şi Sportul. Pentru toate echipele urmează o scurtă perioadă de pregătire în ţară, apoi unul sau două cantonamente externe.

Jucătorii Stelei s-au strâns la stadionul din Bulevardul Ghencea la ora 16:00. Antrenorul Marius Lă­că­tuş a venit la reunire direct de la aeroport, el întorcându-se în ţară după ce şi-a condus soţia şi fiica în Spania, unde locuiesc acestea. Brazilianul Ricardo Gomes, care a întârziat la toate reunirile pe vremea când îm­brăca tricoul Unirii Urziceni, nu s-a dezis nici de data aceasta, absentând nemotivat, în vreme ce Latovlevici nu a ajuns, având probleme cu avionul din cauza ceţii. „Ne dorim ca în 2011 să ştergem impresia proastă pe care am lăsat-o anul trecut.

Ne propunem câştigarea Cupei, fiindcă ne este cel mai la îndemână să realizăm acest obiectiv, dar ne gândim şi la titlu, chiar dacă suntem la 10 puncte în spatele Oţelului. Sunt sigur că Ricardo ni se va alătura şi el în scurt timp, nu se va mai repeta povestea de la Urziceni”, a declarat directorul sportiv al „roş-albaştrilor”, Narcis Răducan. Singurele noutăţi din lotul Stelei au fost Nicolae Dică şi Ioan Onicaş, acesta revenind după împrumutul la FCM Tg. Mureş. 

Cu ocazia reunirii, „U” Cluj şi-a prezentat achiziţiile, inclusiv pe Adrian Cristea. „Hai să nu sărim etapele! Vrem o clasare la mijlocul clasamentului în acest an, apoi ne vom gândi la cupele europene. Titlul este o discuţie interesantă, care poate avea loc într-un viitor apropiat”, a declarat tehnicianul „şepcilor roşii”, Ionuţ Badea. De la reunirea Gazului a absentat vedeta Eric, brazilianul nereuşind să-şi procure biletul de avion. Universitatea Craiova, Victoria Brăneşti şi Unirea Urziceni se vor reuni mâine.

 

Wesley a lipsit
Brazilianul Wesley Lopez a lipsit nemotivat de la reunirea echipei FC Vaslui, fapt ce a stârnit mânia tehnicianului moldovenilor, Viorel Hizo. „Sunt dezamăgit. Wesley nu a anunţat pe nimeni că nu vine şi va suporta consecinţele. Nu mai admit nici cel mai mic act de in­dis­ciplină, am făcut destule compromisuri în tur”, a spus „Dulăul”. De la reunire au mai lipsit, însă învoiţi, Yero Bello şi David Rivas.
„Avem gânduri mari pentru acest retur, putem vorbi chiar şi despre titlu”, a adăugat Hizo. FC Vaslui va efectua două stagii de pregătire, la Poiana Braşov (18-25 ianuarie) şi în Turcia, la Antalya (2-16 februarie).

 

Străinii Rapidului vin când se poate
Toţi cei nouă jucători străini ai Rapidului, Spadacio, Cesinha, Cassio, Rui Duarte, Ezequias, Marcos Antonio, Bozovici, Glauber şi Candido Costa, nu au fost prezenţi la reunirea echipei. „Nu este vorba despre vreun boicot, ei vor reveni din vacanţă pe rând, în funcţie de cum a găsit clubul bilete de avion pentru fiecare jucător în parte”, a explicat ofiţerul de presă Cristian Costache. Altfel, Daniel Pancu şi-a luat ieri rămas bun de la foştii colegi de la FC Vaslui: „Sunt liber de contract, acum aştept telefonul Rapidului”.

Dacian Varga îşi oferă serviciile
Mijlocaşul Dacian Varga nu doreşte să mai continue în Regie. „Nu cred că returul o să mă mai prindă la Sportul. Am venit doar ca să fac vizita medi­ca­lă. Aş vrea să mă transfer unde sunt dorit, nu neapărat la o echipă din stră­inătate. Iau în calcul orice ofertă, chiar şi de la Rapid”, a declarat Varga ieri, la reunirea „studenţilor”. Atacantul Cosmin Curelea l-a ta­xat pe finanţatorul echipei, Vasile Şiman: „De Sărbători, am pri­mit din par­tea domnului Şiman felicitări, că oricum avem bani destui şi n-avem nevoie”.

Chiacu, out!
Pe lângă Cosmin Contra, care a părăsit echipa după ce a fost îndepărtat din funcţia de antrenor principal, FC Timişoara nu va mai conta în retur nici pe serviciile jucătorilor Hristu Chiacu şi Dusko Dukici. Anunţul l-a făcut ieri, la reunirea echipei de pe Bega, managerul sportiv al „alb-violeţilor”, Daniel Stanciu. „Cu siguranţă, Chiacu şi Dukici vor pleca. În schimb, 13-14 jucători nu sunt, sub nici o formă, transferabili. În ceea ce priveşte achiziţiile, Duşan Uhrin jr nu va lua jucători de pe DVD-uri. Dar vom vedea după cantonamentul din Spania dacă avem sau nu nevoie de întăriri”, a declarat oficialul bănăţenilor.

×
Subiecte în articol: fotbal intern