În superioritate numerică din minutul 37, după eliminarea lui Laurenţiu Iorga, ialomiţenii nu numai că nu au mai repetat isprava din etapa predecentă, când au învins Steaua, ci au pierdut fără drept de apel.
"Oţelul ne-a dominat în zece oameni, ceea ce e o dovadă a faptului că gălăţenii au o pregătire psihologică şi o forţă de grup deosebite. În schimb, noi abia începem să ne formăm ca echipă. Avem un lot care trebuie neapărat îmbunătăţit pentru a face faţă în Liga 1", a declarat antrenorul Unirii, Tavi Grigore. "Am dat repede gol şi credeam că totul e gata, însă fotbalul ne-a pedepsit şi după prima repriză era să ne înscriem şi noi în filmul «Proştii proştilor, partea a doua». A fost o primă repriză în care am suferit şi la propriu, şi la figurat. M-au durut şi capul, şi inima. În partea secundă am marcat însă de trei ori şi nu mai avem ce comenta", a spus preşedintele Oţelului, Marius Stan.
Citește pe Antena3.ro