x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Liga 1: CS Universitatea Craiova - FC Voluntari 1-2

Liga 1: CS Universitatea Craiova - FC Voluntari 1-2

13 Dec 2015   •   18:49
Liga 1: CS Universitatea Craiova - FC Voluntari 1-2
Sursa foto: Christian Silva/Intact Images

FC Voluntari a obţinut o victorie surprinzătoare, învingând-o în deplasare pe CS Universitatea Craiova cu scorul de 2-1 (1-0), duminică, într-un meci din etapa a 22-a a Ligii I de fotbal.

Adrian Bălan a deschis scorul în minutul 22, după o fază la care gazdele au cerut ofsaid. Daniel Pancu, intrat la pauză, a majorat diferenţa, din penalty, în minutul 79, după o fază controversată, arbitrul considerând că Pancu a fost faultat de Kay. Gazdele ar fi putut reduce din handicap, însă Vătăjelu a lovit transversala în minutul 85, apoi Măzărache a fost aproape de gol la începutul prelungirilor. Craiova a marcat în fine prin Nicuşor Bancu după un şut deviat (90+4).

FC Voluntari a obţinut a doua sa victorie în acest campionat, prima după şase meciuri, profitând de evoluţia slabă a lui gazdelor. Craiova a confirmat că este o echipă în regres, iar o parte a suporterilor a cerut demisia antrenorului Emil Săndoi.

După acest meci, echipa craioveană rămâne pe locul 8, cu 27 de puncte. FC Voluntari,cu 15 puncte, se menţine pe poziţia a 13-a, penultima.

CS Universitatea Craiova - FC Voluntari 1-2 (0-1), Stadion Extensiv - Craiova
Au marcat: Nicuşor Bancu (90+4), respectiv Adrian Bălan (22), Daniel Pancu (79, penalty)
Arbitru: George Rădulescu (Bucureşti); arbitri asistenţi: Ovidiu Artene (Vaslui), Mircea Mihail Grigoriu (Bucureşti); arbitru de rezervă: Cătălin Buşi (Râmnicu Vâlcea)
Observatori: Cornel Sorescu (Piteşti) - CCA, Dan Potocianu (Reşiţa) - LPF  

×