x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Liga 1: FC Botoşani - Dinamo 1-1

Liga 1: FC Botoşani - Dinamo 1-1

20 Sep 2015   •   23:13
Liga 1: FC Botoşani - Dinamo 1-1
Sursa foto: Razvan Pasarica/Intact Images

FC Botoşani a terminat la egalitate cu Dinamo Bucureşti, scor 1-1 (1-1), duminică seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 11-a a Ligii I de fotbal.

Gazdele au deschis scorul prin argentinianul Gonzalo Cabrera (27), dar camerunezul Marcel Essombe a egalat pentru Dinamo în finalul primei reprize (45+2).

Dinamo, care a controlat meciul în cea mai mare parte a sa, a avut o bară, prin Dorin Rotariu (15).

FC Botoşani a fost condusă de pe banca tehnică de interimarul Mugurel Cornăţeanu, după demisia lui Leo Grozavu, însă de săptămâna viitoare formaţia va avea un alt tehnician.

Dinamo nu a mai câştigat de trei partide, în care a înregistrat două remize şi un eşec.

FC Botoşani are o singură victorie şi în ultimele cinci meciuri de campionat are trei eşecuri şi două egaluri.

FC Botoşani - FC Dinamo Bucureşti 1-1 (1-1), Stadion "Municipal" - Botoşani
Au marcat: Gonzalo Cabrera (27), respectiv Marcel Essombe (45+2).
Arbitru: Istvan Kovacs (Carei); arbitri asistenţi: Aurel Oniţă (Constanţa),Gero Szabo (Cluj-Napoca); arbitru de rezervă: Florin Ovidiu Mazilu (Satu Mare)
Observatori: Marian Dorobanţu (Buzău) - CCA, Constantin Tolea (Galaţi)  

×
Subiecte în articol: liga 1 dinamo