Viitorul Constanţa s-a impus în faţa lui FC Voluntari cu scorul de 3-2 (1-1), în deplasare, luni, în penultimul meci din etapa a 23-a a Ligii I de fotbal.
Viitorul a punctat prima, prin veteranul Florin Cernat, în minutul 16. Adrian Bălan a restabilit egalitatea, după 13 minute, din lovitură liberă, şi tot el le-a adus în avantaj pe gazde, în al doilea minut al reprizei secunde, cu o execuţie spectaculoasă de la marginea careului mare. Echipa antrenată de Gheorghe Hagi a atacat şi a reuşit să întoarcă rezultatul prin dubla lui Cristian Ganea (minutele 77 şi 80), jucătorul fiind la primele goluri din acest campionat.
În clasament, Viitorul a urcat pe locul 2, cu 43 de puncte, la 3 puncte de liderul Astra.
FC Voluntari rămâne pe locul 13, penultimul, cu 15 puncte, nou-promovata având doar două victorii.
FC Voluntari - FC Viitorul Constanţa 2-3 (1-1), Stadion "Dinamo" - Bucureşti
Au marcat: Adrian Bălan (29, 47), respectiv Florin Cernat (16), Cristian Ganea (77, 80)
Arbitru: Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe); arbitri asistenţi: Marius Nicoară (Drobeta Turnu Severin), Dragoş Mihai Iliescu (Craiova); arbitru de rezervă: Dragoş Istrate (Bucureşti)
Observatori: Laszlo Sajtos (Sibiu) - CCA, Paul Cazan (Bucureşti) - LPF