x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Superliga – LPF a anunțat programul etapelor 18-22, inclusiv prima rundă din luna ianuarie

Superliga – LPF a anunțat programul etapelor 18-22, inclusiv prima rundă din luna ianuarie

de Redacția Jurnalul    |    15 Noi 2023   •   20:45
Superliga – LPF a anunțat programul etapelor 18-22, inclusiv prima rundă din luna ianuarie

Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat miercuri în avans programul etapelor cuprinse între cele cu numărul 18 și 22. Etapa a 19 e una ale cărui meciuri sunt foarte aproape de partidele din Cupa României, fapt care face ca mare parte a confruntărilor să aibă loc duminică și luni, una chiar marți.

Dintre meciurile cap de afiș, ies în evidență Universitatea Craiova – CFR 1907 Cluj, în etapa a 18-a, CFR 1907 Cluj – FCSB, în etapa a 19-a, Farul Constanța – FC Rapid 1923 și CFR 1907 Cluj - Universitatea Cluj, în runda intermediară cu numărul 21, și Universitatea Craiova – Farul Constanța, în cea cu numărul 22, care se va defășura în luna ianuarie a anului viitor.

LPF a anunțat și programul primei etape, a 22-a, din luna ianuarie, pentru ca echipele să își poată programa din timp acțiunile din perioada vacanței de iarnă.

Programul etapelor 18-22

Etapa a 18-a

Vineri, 1 decembrie

Ora 17.00 FC Voluntari – Petrolul Ploiești

Ora 20.00 Politehnica Iași – Farul Constanța

Sâmbătă, 2 decembrie

Ora 14.00 UTA Arad – FC Hermannstadt

Ora 17.00 FC Botoșani – FC Rapid 1923

Ora 20.00 Universitatea Craiova – CFR 1907 Cluj

Duminică, 3 decembrie

Ora 16.00 Universitatea Cluj - FCU Craiova 1948

Ora 21.00 FCSB – Oțelul Galați

Luni, 4 decembrie

Ora 20.00 Sepsi OSK Sf. Gheorghe - Dinamo București

 

Etapa a 19-a

Vineri, 8 decembrie

Ora 19.00 Politehnica Iași – UTA Arad

Sâmbătă, 9 decembrie

Ora 20.45 FC Rapid 1923 – FC Voluntari

Duminică, 10 decembrie

Ora 14.00 FC Hermannstadt - Universitatea Craiova

Ora 17.00 Farul Constanța – Petrolul Ploiești

Ora 20.00 CFR 1907 Cluj - FCSB

Luni, 11 decembrie

Ora 17.30 FCU Craiova 1948 - FC Botoșani

Ora 20.30 Dinamo București - Universitatea Cluj

Marți, 12 decembrie

Ora 17.00 Oțelul Galați – Sepsi Sf. Gheorghe

NOTĂ: Sunt meciuri în Cupa României care trebuie să se joace în aceeași zi. E o situație nemaiîntâlnită până acum, care impune necesitatea de a se juca simultan toate meciurile din fiecare grupă. Din aceasta cauză, nu s-a putut programa decât un meci vineri și unul sâmbătă. S-a ținut cont ca Oțelul și Sepsi OSK să aibă timp de recuperare până la ultima etapă (intermediară) din 2023.

 

Etapa a 20-a

Vineri, 15 decembrie

Ora 17.30 FC Voluntari - FCU Craiova 1948

Ora 20.30 Petrolul Ploiești – FC Rapid 1923

Sâmbătă, 16 decembrie

Ora 14.00 UTA Arad – Farul Constanța

Ora 17.00 Universitatea Craiova - Politehnica Iași

Ora 20.00 FCSB – FC Hermannstadt

Duminică, 17 decembrie

Ora 15.00 Universitatea Cluj – Oțelul Galați

Ora 21.00 Sepsi OSK Sf. Gheorghe – CFR 1907 Cluj

Luni, 18 decembrie

Ora 20.00 FC Botoșani - Dinamo București

 

Etapa a 21-a

Marți, 19 decembrie

Ora 17.30 FCU Craiova 1948 – Petrolul Ploiești

Ora 20.30 Politehnica Iași - FCSB

Miercuri, 20 decembrie

Ora 17.30 UTA Arad - Universitatea Craiova

Ora 20.30 Farul Constanța – FC Rapid 1923

Joi, 21 decembrie

Ora 17.30 FC Hermannstadt – Sepsi OSK Sf. Gheorghe

Ora 20.30 CFR 1907 Cluj - Universitatea Cluj

Vineri, 22 decembrie

Ora 17.30 Oțelul Galați – FC Botoșani

Ora 20.30 Dinamo București – FC Voluntari

 

Etapa a 22-a

Vineri, 19 ianuarie

Sepsi OSK Sf. Gheorghe - Politehnica Iași

FC Rapid 1923 - FCU Craiova 1948

Sâmbătă, 20 ianuarie

Universitatea Cluj – FC Hermannstadt

Petrolul Ploiești - Dinamo București

Duminică, 21 ianuarie

FC Botoșani – CFR 1907 Cluj

Universitatea Craiova – Farul Constanța

Luni, 22 ianuarie

FC Voluntari – Oțelul Galați

FCSB – UTA Arad

NOTĂ Orele de disputare vor fi stabilite ulterior. S-a considerat că este important să se stabilească din timp zilele primelor jocuri din 2024, pentru ca echipele să își poată definitiva perioada de pregătire de după vacanța de iarnă.

 

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: superliga program