x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Lupescu: "Îmi pare rău că Mircea Sandu nu crede în calificare. Eu cred!".

Lupescu: "Îmi pare rău că Mircea Sandu nu crede în calificare. Eu cred!".

09 Iun 2011   •   06:20
Lupescu: "Îmi pare rău că Mircea Sandu nu crede în calificare. Eu cred!".

Directorul general al FRF, Ionut Lupescu, a declarat, miercuri, ca echipa nationala a Romaniei are sanse sa ocupe locul doi in grupa de calificare la turneul final al Campionatului European din 2012 si regreta ca presedintele Mircea Sandu nu mai crede in acestea.

"Suntem in carti pentru locul doi, cu sanse mari de a ajunge in play-off. E pacat ca nu crede in sansele de calificare, eu cred", a spus Lupescu, dupa tragerea la sorti a grupelor Campionatului European Under 19, ce va fi organizat in perioada 20 iulie - 1 august, in Romania.

Presedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, miercuri, ca sansele de calificare ale echipei nationale la Campionatul European din Polonia si Ucraina sunt la fel de mici ca si dupa prima partida disputata in aceste preliminarii impotriva Albaniei, scor 1-1, la Piatra Neamt. "Sansele noastre au fost mici inca dupa primul meci cu Albania. Am spus de atunci ca e departe calificarea pentru 2012. E la fel de departe si dupa meciul cu Bosnia. A fost un meci exceptional al echipei nationale ca si daruire. Asta e foarte important, sa te daruiesti 90 de minute, sa alergi 10 kilometri cu scop, nu in jurul terenului", a spus Sandu.

Selectionata Bosniei-Hertegovina a invins, marti, la Zenica, scor 2-0, echipa Albaniei, in grupa D de calificare la Euro-2012, din care face parte si Romania, in timp ce Belarus s-a impus cu acelasi scor in fata Luxemburgului.

In urma acestor rezultate, clasamentul grupei D de calificare este urmatorul: 1. Franta 13 puncte; 2. Belarus 12 puncte; 3. Bosnia 10 puncte; 4. Albania si Romania 8 puncte; 6. Luxemburg 1 punct.

×