Dacă în urmă cu două săptămâni, Molde a avut ca alibi, după eşecul, 0-2, de pe Arena Naţională, utilizarea garniturii secunde, joi seară, în Norvegia, Steaua, nota bene, fără golgheterul Rusescu nici măcar un minut pe teren, a făcut instrucţie şi cu titularii lui Solskjaer, rezolvând ecuaţia scandinavă încă după prima repriză, când a pus pe tabelă un 2-0 stabilit prin reuşitele lui Chipciu (21) şi Latovlevici (37).
Trupa lui Reghe a ieşit mai relaxată de la cabine, fiind taxată de golgheterul gazdelor, Chima, care a punctat în minutul 56. Steaua putea încheia definitiv conturile, însă Costea şi Chipciu au ratat marile ocazii din partea secundă.
În celălalt meci al grupei, Stuttgart a obţinut prima sa victorie, 2-0 pe terenul danezilor de la Copenhaga, şi lasă deschisă, cel puţin teoretic, bătălia calificării.
Steaua este lider, cu 10 puncte, urmată de Stuttgart (5), Copenhaga (4) şi Molde (3) şi mai are nevoie de un singur punct în cele două partide pe care le mai are de jucat, cu Stuttgart, acasă, şi Copenhaga, în deplasare, pentru a rezolva ecuaţia calificării. După cum roş-albaştrii îşi pot permite chiar luxul de a pierde ambele meciuri, cu condiţia ca Molde să încurce fie trupa daneză, fie cea germană, în ultimele două jocuri