x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Naționala României de fotbal se reunește duminică la Mogoșoaia

Naționala României de fotbal se reunește duminică la Mogoșoaia

de Redacția Jurnalul    |    18 Mar 2023   •   19:00
Naționala României de fotbal se reunește duminică la Mogoșoaia

Echipa națională a României se va reuni duminică la Mogoșoaia, pentru pregătirea meciurilor cu Andorra și Belarus din grupa de calificare la Campionatul European 2024 găzduit de Germania.

„Echipa națională a României se va reuni duminică 19 martie, la Centrul Național de Fotbal de la Mogoșoaia. Tricolorii încep în această lună parcursul în grupa de calificare la Campionatul European 2024 găzduit de Germania”, a transmis sâmbătă Federația Română de Fotbal.

Tricolorii se vor pregăti la Mogoșoaia până în 23 martie, când este programată deplasarea în Andorra.

România va juca sâmbătă, 25 martie, de la ora 21.45, pe Estadi Nacional din Andorra, partida cu țara gazdă, iar marți, 28 martie, de la ora 21.45, va întâlni pe Arena Națională din București selecționata Belarusului.

Selecționerul Edward Iordănescu a convocat un lot format din 26 de jucători pentru aceste prime jocuri din drumul spre EURO 2024.

Din lot fac parte 16 jucători ce evoluează în campionate din străinătate, restul de 10 venind din campionatul intern.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: echipa nationala fotbal mogosoaia