Rudel Obreja a fost reales în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Box, în cadrul unei adunări extraordinare convocată după ce toţi membrii Biroului Federal au demisionat. "Am fost reales, am fost singurul candidat. Au fost 85 de voturi exprimate, 65 pentru, 10 anulate, cinci împotrivă şi cinci abţineri", a declarat Obreja după alegeri.
În luna ianuarie, Rudel Obreja a fost suspendat 11 ani de federaţia internaţională pentru că nu a respectat o sancţiune anterioară dictată de Comisia de Disciplină a AIBA şi pentru că a prezentat documente falsificate în cursul unei proceduri disciplinare.
Obreja a fost suspendat şi pentru faptul că a permis ca sportivii să boxeze fără cască de protecţie la finalele Cupei României din 16-19 februarie 2009, ceea ce reprezintă "o gravă abatere de la Regulamentul tehnic şi competiţional al AIBA, prin punearea în pericol a sănătăţii boxerilor". Ulterior suspendarea lui a fost redusă la cinci ani.
Tot azi, fostul pugilist Marian Simion şi antrenorul care l-a descoperit pe Leonard Doroftei, Titi Tudor, au fost aleşi în Biroul Federal. Alături de cei doi au mai fost aleşi ca membri noi Silviu Mureşan şi Adrian Lăcătuş, în timp ce Stelian Sandu, Ioan Damian, Relu Auraş, Pierre Joseph de Hillerin, Victor Vladu şi Iancu Niculae au fost reconfirmaţi.
Vicepreşedinte al Federaţiei de Box a fost ales Fănel Trandafir, managerul pugilistului Sorin Tănăsie, care îi va lua locul lui Vasile Cîtea.