FC Steaua Bucureşti, echipă patronată de Gigi Becali, şi-a schimbat numele în Fotbal Club FCSB SA, a anunţat, joi, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, la finalul şedinţei Comitetului Executiv al FRF în care s-a aprobat această decizie.
Fotbal Club FCSB SA va fi numele roş-albaştrilor în toate documentele şi competiţiile Federaţiei Române de Fotbal şi Ligii Profesioniste de Fotbal începând de joi.
Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti a acţionat în instanţă clubul FC Steaua în 2011, cerând anularea mărcii înregistrate de gruparea din Liga I. Tribunalul Bucureşti a respins această cerere, în 17 aprilie 2012, decizie menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, în 20 decembrie 2013, însă ICCJ a dat dreptate clubului sportiv. În anul 2015, FC Steaua a pierdut marca Steaua Bucureşti, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) respingând contestaţia în anulare formulată de gruparea patronată de Gigi Becali.
CSA Steaua a anunţat că din vară va înscrie o echipă de seniori sub acest nume în Liga a 4-a şi aceasta va avea palmaresul echipei până în 2003, în timp ce Fotbal Club FCSB SA va deţine palmaresul din 2003 până în prezent.
Primul meci al vicecampioanei sub numele Fotbal Club FCSB SA va avea loc duminică, pe Arena Naţională, de la ora 20,30, împotriva rivalei Dinamo, în etapa a patra a fazei play-off a Ligii I.