Președintele Federației Române de Fotbal (FRF), Răzvan Burleanu, a spus, miercuri, că își dorește ca suporterii să aibă acces pe arenele sportive înainte de 22 iulie, când este programată finala Cupei României. El a adăugat că un protocol în acest sens este în lucru.
Liga 1 se va relua vineri, iar primul meci va fi Universitatea Craiova - FC Botoşani. Burleanu a punctat că nu vor exista depunctări, în cazul în care un club nu va respecta protocolul medical stabilit. Cluburile vor fi amendate.
„Ne dorim să vedem mai devreme de 22 iulie (n.red. - finala Cupei României) spectatori în tribune. Unul dintre obiectivele noastre este să putem să permitem accesul până în 10% al spectatorilor pe stadioane la meciurile de fotbal din România, în primă fază la meciurile din Liga I şi apoi la cele din Liga a II-a. Federaţia nu susţine ca 500 de spectatori să meargă pe stadion, ci până la 10% din capacitatea stadionului. La fiecare loc ocupat, vor fi 12 locuri lăsate libere, biletul nu va mai putea fi achiziţionat de la stadion, ci online. Şi partea de mâncare şi de băuturi de la stadion este foarte bine reglementată", a spus Răzvan Burleanu, care a participat marţi, la o întâlnire cu reprezentanţii LPF, dar şi ai Ministerului Tineretului şi Sportului, Sănătăţii şi INSP.
(sursa: Mediafax)