x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Primele transferuri oficiale la Steaua

Primele transferuri oficiale la Steaua

29 Dec 2015   •   11:41
Primele transferuri oficiale la Steaua
Sursa foto: Christian Silva/Intact Images

Steaua a anunțat oficial primele două transferuri ale pauzei de iarnă, prin intermediul unui comunicat publicat pe site-ul grupării roș-albastre.

"Fotbal Club Steaua Bucuresti anunta ca luni, 28 decembrie, au fost oficializate transferurile jucatorilor Mihai Pintilii si Alexandru Bourceanu.

Fostii capitani ai Stelei din perioada 2011-2014 au revenit, astfel, la echipa noastra si se vor alatura lotului condus de Laurentiu Reghecampf pe data de 8 ianuarie, cand este programata vizita medicala.

Mihai Pintilii, care a ridicat trofeul de Campioni in 2014, a fost transferat de la echipa israeliana Hapoel Tel-Aviv si a semnat un contract valabil pe doi ani. De partea cealalta, Alexandru Bourceanu, capitan al Stelei la castigarea titlului 24 si a Super Cupei Romaniei in 2013, dar participant si la cucerirea celor trei trofee din 2015 (Campionat, Cupa Romaniei, Cupa Ligii), a semnat un contract valabil pe un an.

Clubul nostru le ureaza Bun Venit inapoi celor doi si sa aiba parte de cel putin la fel de multe succese in tricoul Stelei ca in precedentele perioade!", se arată în comunicatul Stelei. 

Fotbal Club Steaua Bucuresti anunta ca luni, 28 decembrie, au fost oficializate transferurile jucatorilor Mihai Pintilii...

Posted by FC Steaua Bucuresti on 28 Decembrie 2015

×
Subiecte în articol: steaua