x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Sport Fotbal intern Război total la Vaslui

Război total la Vaslui

de Marius Mihalcea Publicat la 06 Sep 2010 00:00 Modificat la 06 Sep 2010 00:00
Război total la Vaslui
Gazeta Sporturilor/Intact Images

De mai bine de o săptămână se chinuieşte finanţatorul echipei FC Vaslui, Adrian Porumboiu, să-l facă pe tehnicianul Juan Ramon Lopez Caro să-şi dea demisia, pentru a nu-i mai plăti clauza de reziliere în valoare de un milion de euro, dar degeaba! În ciuda tuturor şicanelor la care a fost supus, "galacticul" se încăpăţânează să rămână în Moldova.

Iar ieri a condus din nou un antrenament al "galben-verzilor", după ce de şedinţele de pregătire de sâmbătă şi de duminică s-a ocupat Daniel Pancu, ajutat de Silviu Bălace şi de Wesley. "Lopez Caro va continua să-şi îndeplinească obligaţiile faţă de FC Vaslui şi nu intenţionează să cedeze presiunilor şi stresului create de declaraţiile oficialilor clubului şi de articolele apărute în presă", se arată într-un comunicat de presă emis de avocaţii antrenorului spaniol. De partea cealaltă, tot ieri, Consiliul de Administraţie al lui FC Vaslui nu i-a acceptat lui Lopez Caro programul de pregătire pentru săptămâna în curs.


Contraatac
"Având în vedere evenimentele neplăcute ce au avut loc în acest week-end, ne vedem obligaţi să evidenţiem următoarele aspecte: antrenamentele echipei FC Vaslui din 4 şi 5 septembrie au fost efectuate contrar planului de pregătire aprobat marţi, 31 august, împrejurare ce constituie o încălcare gravă a contractului încheiat de Lopez Caro şi FC Vaslui. Şi tot o încălcare gravă a contractului este faptul că domnul Porumboiu a divulgat unele clauze din cadrul acestui document, care erau confidenţiale", susţin avocaţii lui Caro.

×
Subiecte în articol: liga 1