x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Răzvan Lucescu: „Am arătat dorinţă”

Răzvan Lucescu: „Am arătat dorinţă”

de Marius Mihalcea    |    09 Feb 2011   •   10:33
Răzvan Lucescu: „Am arătat dorinţă”
Sursa foto: /GSP.ro

151042-intact-imagesgazeta-sporturilorcristi-preda20110209124248022.jpgChiar dacă Răzvan Lucescu a aliniat o formulă de echipă experimentală, pentru că e greu de crezut că vreu­nul dintre Papp, Gardoş şi Sbur­lea, jucători abia promovaţi de la ti­neret şi aruncaţi miercuri în luptă din primul minut, vor fi prezenţi pe teren în meciul capital cu Bosnia (26 martie, Zenica), din preliminariile CE 2012, echipa naţională a Ro­mâ­niei nu s-a prezentat deloc rău în testul cu Ucraina (2-2, 4-6 după loviturile de departajare), disputat în Cipru.

Cu excepţia primelor 30 de minute, în care au primit uşor două goluri, „tricolorii” au arătat că nu sunt cu nimic inferiori unor jucători mult mai experimentaţi, precum Cigrinski ori Timoşciuk, revenirea de la 0-2, prin „dubla” lui Dan Alexa, fiind cea care l-a bucurat cel mai mult pe selecţioner. „Am început bine jocul, dar după ce am luat gol din lovitură liberă destul de uşor, ne-am debusolat şi am mai luat unul. Apoi am arătat dorinţă de luptă până la capăt şi apreciez asta. Nu există o baghetă magică, se creşte treptat, prin meciuri.

A fost o atmosferă frumoasă, îmi pare rău că nu ne-am bucurat la finalul penalty-urilor”, a declarat Lucescu junior, care a argumentat apoi de ce consideră pozitiv rezultatul meciului cu Ucraina: „Fotbalul ucrainean a progresat enorm, ei au trei echipe de club calificate în primăvara europeană, pe când noi nu avem nici măcar una. În plus, mă satisface acest 2-2 după 90 de minute fiindcă Ucraina a venit cu cea mai bună echipă, este un rezultat care le dă încredere jucătorilor”. Altfel, atacantul lui FC Timişoara, Mircea Axente, s-a arătat încântat de realizările lui Alexa în confruntarea de la Paralimni. „Mă aşteptam să joace bine, fiindcă ştim cu toţii ce poate, însă cu siguranţă nu mă aşteptam să înscrie două goluri”. Învinsă de Ucraina la penalty-uri, România a jucat aseară cu Cipru, în finala mică a turneului „Cyprus Cup”, echipa gazdă pierzând la rândul ei în prima zi a competiţiei, 0-2 cu Suedia.

Ce a văzut „Munti”
Dorinel Munteanu, antrenorul liderului la zi al Ligii 1, Oţelul Galaţi, şi totodată recordmanul de selecţii la echipa naţională, cu 134 de prezenţe, consideră că Ucraina era de bătut. „În prima repriză am revenit foarte bine, am avut un moral bun. Am început bine repriza a doua, dar din păcate n-am reuşit să marcăm şi golul trei. Jocul României mi s-a părut prea timorat, timid. Cred că trebuia să punem Ucraina sub presiune şi cu siguranţă ar fi greşit. Era bine dacă am fi câştigat şi am fi jucat pentru primul loc, dar orice meci e important şi sper ca Răzvan Lucescu să găsească formula ideală pentru jocurile oficiale care vor veni”, a declarat „Munti”, care a asistat la meciul „tricolorilor” împreună cu întreg lotul Oţelului.

×