x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Rebranding la Dinamo. „Câinii roșii” sunt „Lanternele roșii”

Rebranding la Dinamo. „Câinii roșii” sunt „Lanternele roșii”

de Adi Munteanu    |    02 Iul 2020   •   18:30
Rebranding la Dinamo. „Câinii roșii” sunt „Lanternele roșii”
Sursa foto: Octavian Cocolos

Degringolada de la Dinamo capătă aspecte dramatice. Câinii au adunat șase înfrângeri consecutive (cinci în campionat și una în Cupa României) și sunt pe ultimul loc al play-out-ului. Chiar dacă au două meciuri mai puțin disputate, perspectiva retrogradării este tot reală. Cele două restanțe sunt cu Hermannstadt, în deplasare, și cu Chindia Târgoviște, acasă, contracandidate la evitarea Ligii 2.

Continuă coșmarul echipei din Ștefan cel Mare. Ultima victorie din campionat datează din 16 februarie, 2-1 cu FCSB. Au urmat înfrângeri pe linie: 0-1 la Mediaș, 0-1 acasă cu Clinceni, 0-1 la Iași, 1-3 acasă cu Sepsi și 0-1 acasă cu Voluntari. Urmează, diseară, meciul cu Viitorul Constanța, în deplasare. O nouă înfrângere ar îngreuna și mai mult situația echipei. Nici programul ultimelor opt meciuri nu este unul ușor și doar cu cinci victorii la rând, începând chiar cu meciul de la Constanța, „câinii” ar putea spera la o salvare liniștită de la retrogradare. Însă la tensiunile care sunt la echipă în acest moment, cu presiunea pe care o pun suporterii-finanțatori, cu salariile neplătite și nesiguranța în ceea ce privește viitorul clubului, nu se poate crea o atmosferă bună la echipă. Mai mult, continuă și telenovela vânzării clubului către niște investitori necunoscuți din Spania, care nu au mai dat niciun semn. Este adevărat că au depus în contul clubului 100.000 de euro, însă această sumă este, în realitate, un împrumut. Prin comparație, programul DDB a strâns de zece ori mai mulți bani.

Ioan Filip a fost alungat de la Dinamo

În criză de efectiv, Dinamo a renunțat la unul dintre cei mai experimentați jucători, Ioan Filip, 31 de ani și 43 de meciuri în tricoul „Câinilor”. „Multumim, Ioan Filip! Clubul din Ștefan cel Mare îi transmite lui Ioan Filip, prin intermediul site-ului oficial, mult succes în carieră”, se spune în comunicatul clubului. Filip a avut contract până pe 30 iunie și nu i s-a propus prelungirea acestui nici măcar cu o lună. Filip a fost găsit vinovat pentru înfrângerea cu FC Voluntari, 0-1 pe teren propriu, pentru că a încasat un cartonaș roșu, pentru un henț inutil la mijlocul terenului și și-a lăsat echipa în inferioritate numerică.

 

 

Dinamo era deja în groapă, la propriu și la figurat, dar acum încep să se vadă și craterele. Groapa devine, pe zi ce trece, prăpastie. Dinamo nu a fost niciodată în halul în care e acum.

Ionel Augustin, fost jucător la Dinamo

×