x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Sică Puşcoci, mărturie în Dosarul Transferurilor: "I-am dat 150.000 de dolari în mână lui Mihai Stoica"

Sică Puşcoci, mărturie în Dosarul Transferurilor: "I-am dat 150.000 de dolari în mână lui Mihai Stoica"

11 Noi 2013   •   17:43
Sică Puşcoci, mărturie în Dosarul Transferurilor: "I-am dat 150.000 de dolari în mână lui Mihai Stoica"

Sică Puşcoci, unul dintre cei care au intermediat transferul lui Iulian Arhire de la Oţelul Galaţi la Pohang Steelers, le-a declarat luni judecătorilor de la Curtea de Apel Bucureşti, că i-a dat 150.000 de dolari, în mână, lui Mihai Stoica, bani ce trebuiau să ajungă, finalmente, la clubul gălăţean.

Printre cei care au dat declaraţii luni s-au numărat, pe lângă fost impresar Sică Puşcoci, antrenorul Petrolului, Cosmin Contra, dar şi un avocat, fost jucător la CFR Cluj.

Puşcoci a arătat, în declaraţia sa, că nu mai reţine multe detalii privind transferurile pe care le-a intermediat şi pentru care a semnat în cazul jucătorilor Iulian Arhire şi Cristian Dulca.

În cazul lui Arhire, Puşcoci a precizat că îşi menţine toate declaraţiile date anchetatorilor, dar şi judecătorului de la Tribunalul Bucureşti.

La cererea procurorului DNA, care i-a arătat o declaraţie din timpul urmăririi penale, Sică Puşcoci a arătat că, în cazul lui Arhire, el s-a ocupat de introducerea în ţară a 150.000 de dolari - sumă de bani ridicată de la o filială din Germania a unei bănci coreene.

Puşcoci a spus că respectivii bani i-au fost daţi personal lui Mihai Stoica, acesta trebuind să-i introducă ulterior în conturile clubului Oţelul.

"Eu am introdus suma de 150.000 de dolari în ţară şi i-am dat lui Mihai Stoica. L-am informat pe Stoica că, în situaţia în care clubul nu era de acord cu comisionul de 550.000 de dolari, transferul nu se realiza. Eu nu am încasat nicio sumă de bani, iar banii luaţi de la banca sud-coreeană din Germania i-am dat lui Mihai Stoica şi reprezentantului Pohang Steelers", a spus el, în instanţă.

În luna mai, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis să trimită dosarul transferurilor de jucători, pentru rejudecare, la Curtea de Apel Bucureşti, instanţă care, în noiembrie 2012, a dispus pedepse între trei şi opt ani de închisoare cu executare sau cu suspendare pentru cei opt oameni de fotbal judecaţi pentru înşelăciune.

Instanţa supremă a admis atunci recursurile făcute de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi de Gheorghe Popescu, George Copos, Mihai Stoica, Cristian Borcea, Ioan şi Victor Becali, Jean Pădureanu şi Gheorghe Nețoiu şi a desfiinţat "în totalitate" decizia prin care aceştia au fost condamnaţi de Curtea de Apel Bucureşti în 12 noiembrie 2012.

Potrivit motivării deciziei ICCJ de rejudecare a cauzei, Curtea de Apel Bucureşti a respins toate probele cerute în dosarul transferurilor de jucători, nu i-a ascultat temeinic pe cei opt oameni de fotbal acuzaţi şi a dispus condamnarea pe probe în baza cărora fuseseră anterior achitaţi.

Tribunalul Bucureşti i-a achitat, în 3 aprilie 2012, pe toţi cei opt inculpaţi din dosarul transferurilor de jucători, respectiv Ioan şi Victor Becali, George Copos, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Cristi Borcea, Gigi Neţoiu şi Gheorghe Popescu.

Decizia a fost contestată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie la Curtea de Apel Bucureşti, care în 12 noiembrie 2012 a dispus pedepse între şi opt ani de închisoare cu suspendare sau cu executare.

Ioan Becali a fost condamnat atunci la opt ani de închisoare cu executare, Victor Becali şi Cristi Borcea au primit câte şapte ani de închisoare cu executare, George Copos - cinci ani de închisoare cu executare, Mihai Stoica - patru ani cu executare, iar Jean Pădureanu, Gheorghe Popescu şi Gigi Neţoiu - câte trei ani de închisoare cu suspendare.

Sentinţa a fost atacată cu recurs la instanţa supremă, care a decis definitiv să retrimită dosarul pentru rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie i-au trimis în judecată, în 2 octombrie 2008, pe Gheorghe Copos, Ioan Becali, Victor Becali, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Gheorghe Popescu, Gheorghe Neţoiu şi Cristian Borcea, în legătură cu efectuarea de tranzacţii ilegale la transferurile unor fotbalişti către cluburi din străinătate, ceea ce a produs un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului şi de peste 10 milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal.

×