x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Steaua, fără suporteri la primele două meciuri de pe teren propriu, sezonul viitor

Steaua, fără suporteri la primele două meciuri de pe teren propriu, sezonul viitor

23 Mai 2014   •   10:58
Steaua, fără suporteri la primele două meciuri de pe teren propriu, sezonul viitor

Clubul Steaua Bucureşti a fost sancţionat de Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal (FRF) să dispute două meciuri pe teren propriu fără spectatori şi să achite o amendă de 40.000 de lei, după incidentele provocate de suporteri la meciul cu Oţelul Galaţi (2-2), anunță Agerpres.

Steaua va efectua această suspendare la primele două meciuri de pe teren propriu din sezonul viitor al Ligii I.

Suporterii stelişti au aruncat cu petarde în timpul meciului cu Oţelul (2-2), de marţi, din ultima etapă a Ligii I.

După meci, când jucătorii stelişti sărbătoreau cucerirea titlului, o parte dintre fanii de la Peluza Nord au pătruns pe teren pentru a fi alături de idoli, dar au revenit în peluză după apariţia jandarmilor.

×