24 iunie 2010
PULIDO, SPRE VASLUI
Echipa FC Vaslui, antrenată de spaniolul Lopez Caro, este interesată de achiziţionarea fundaşului central spaniol Ruben Martin Pulido, al cărui contract cu Real Zaragoza expiră la 30 iunie, a anunţat cotidianul Marca. „Fundaşul central Ruben Pulido studiază ofertele de la clubul turc Trabzonspor şi gruparea română FC Vaslui. Jucătorul are pe masă şi oferta de prelungire a contractului din partea clubului Real Zaragoza. „Fără dubiu, oferta financiară a clubului român este cea mai bună", a notat sursa.
SICHITIU, MANAGER LA IAŞI
Preşedintele de onoare al clubului Poli Iaşi, Gheorghe Nichita, a declarat că Daniel Pancu a refuzat postul de manager al grupării din Dealul Copoului, dar că speră ca această funcţie să fie acceptată de Grigore Sichitiu (foto). „Am discutat cu Pancu să vină manager la Poli Iaşi, dar mi-a spus că vrea să mai joace măcar doi ani la nivel înalt. În aceste condiţii, am purtat o serie de discuţii cu domnul Grigore Sichitiu. Domnul Sichitiu urmează să ajungă la Iaşi şi sper ca el să fie de acord să preia frâiele acestei echipe. Vreau un manager adevărat, aşa cum a fost în urmă cu câţiva ani Marius Stan, care a luat echipa din Divizia C şi a dus-o în prima ligă. Noul preşedinte va stabili cine va fi noul antrenor şi care este strategia care trebuie urmată pentru a reveni imediat în prima ligă. Din câte am înţeles de la domnul Sichitiu, se doreşte crearea unui lot de 26-28 de jucători, cu care să se promoveze în acest sezon", a mai spus Gheorghe Nichita.
AMERICAN LA BASCHET MASCULIN
Americanul Carl John Neumann este noul antrenor al naţionalei masculine de baschet. „Carl John Neumann şi-a prezentat planul de pregătire pe patru ani, la nivel de tineret şi seniori. Echipa va fi completată cu antrenorul coordonator Dan Calancea şi alţi trei antrenori tineri români. Lotul masculin se va reuni la 28 iunie, iar noul antrenor îi va testa pe jucătorii convocaţi deja în două meciuri amicale în deplasare, cu naţionala Bulgariei, după care va decide componenţa echipei cu care vom juca în preliminariile Europenelor", a declarat Carmen Tocală, preşedintele FR Baschet. Neumann (59 de ani) este un fost jucător în NBA, care a evoluat la mai multe echipe din NBA. De-a lungul carierei de antrenor a pregătit cluburi din Belgia, Grecia, Cipru, Israel, Kuwait, Arabia Saudită, Liban, China şi Japonia, dar şi echipe din ligile inferioare din SUA. La CM din 2002, Neumann a condus naţionala Libanului, cu care s-a clasat pe locul 16.
Citește pe Antena3.ro