x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Victorie categorică pentru FCSB în fața Universității Craiova

Victorie categorică pentru FCSB în fața Universității Craiova

08 Mar 2020   •   23:09
Victorie categorică pentru FCSB în fața Universității Craiova
Sursa foto: FCSB

FCSB s-a impus, duminică seara, în faţa Craiovei cu scorul de 4-1. În urma acestui rezultat, FCSB se poziţionează pe locul 2, iar Universitatea Craiova, pe 3.

Răzvan Oaidă a deschis scorul în minutul 23, în urma unei gafe a portarului Pigliacelli. Acesta a degajat balonul la picioarele lui Dennis Man care i-a pasat lui Coman. Atacantul l-a driblat pe portarul Craiovei, dar a trimis mingea în bară, dar Oaidă a intervenit şi a marcat.

Universitatea Craiova a egalat la finalul primei reprize, după ce Bărbuţ a profitat de centrarea trimisă de Bancu.

Răzvan Oaidă a înscris al doilea gol pentru FCSB în minutul 57, după ce Creţu i-a trimis lui Coman care i-a pasat balonul lui Oaidă.

Tănase a înscris pentru 3-1, în minutul 79. Acesta a rămas singur cu portarul Pigliacelli, iar acesta din urmă nu a avut nicio şansă.

Asediul roş-albaştrilor a continuat, iar Dennis Man a reuşit să înscrie în minutul 84. Pasa trimisă de Tănase i-a permis lui Man să rămână singur cu portarul Craiovei şi să ofere scorul final al partidei.

În urma acestui rezultat, FCSB se poziţionează pe locul 2, cu un total de 26 de puncte, iar Universitatea Craiova, pe locul 3, cu 26 de puncte.

În următoarea etapă din play-off, FCSB va înfrunta CFR Cluj, iar Universitatea Craiova se va duela cu FC Botoşani.

Sursa: Mediafax

×