Tehnicianul Astrei, Marius Sumudica, nu poate pregati in liniste meciul din Cupa cu concitadina Petrolul, pentru ca cei din conducerea clubului au decis sa-l sanctioneze, dupa victoria cu 1-0, impotriva Vasluiului. Astfel, intr-un comunicat aparut pe site-ul clubului, se arata: 'Consiliul Director al FC Astra a luat la cunostinta, de la posturile de televiziune, de declaratiile total nepotrivite si, in mod deosebit, de gesturile incalificabile ale antrenorului Marius Sumudica imediat dupa meciul de campionat contra lui FC Vaslui.
Fata de un astfel de comportament, care nu are nimic in comun cu imaginea clubului nostru, s-a decis sanctionarea pecuniara a antrenorului principal al echipei si acordarea unui ultim avertisment pentru astfel de iesiri publice', se arata in comunicatul semnat de presedintele Consiliului Director al Clubului, Petre Buduru. 'Sunt bulversat, se intampla lucruri ciudate in jurul echipei. Sunt reactii legate de jocul echipei. Stiu insa ca Niculae e un om competent, care nu pleaca urechea la unul si la altul', a fost declaratia lui Sumudica la finalul meciului cu echipa lui Porumboiu. Acesta a decis ca echipa sa sa ramana in cantonament pentru a pregati in liniste cele doua partide importante, cea de azi, si meciul din campionat cu Rapid. Meciul de azi, din Cupa Romaniei, dintre Astra si Petrolul, va incepe la ora 17:30 si va fi arbitrat de Adrian Comanescu, ajutat la cele doua linii de Radu Ghinguleac si Valentin Avram. Un tichet la aceasta partida costa 50 de lei.