x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Zenit se întăreşte

Zenit se întăreşte

21 Iul 2010   •   00:00

Adversara Unirii Urziceni în turul III preliminar al Ligii Campionilor, formaţia Zenit Sankt Petersburg, l-a achiziţionat luni pe atacantul Alexander Bukharov, de la campioana Rusiei, Rubin Kazan. Bukharov (25 de ani), care este component al naţionalei Rusiei, a semnat cu gruparea pregătită de italianul Luciano Spalletti un contract pe patru ani.

Altfel, sâmbăta aceasta, de la ora 19:30, în direct la Sport Klub, Zenit va întâlni în deplasare echipa FC Rostov, într-un meci contând pentru etapa a 14-a a campionatului Rusiei. Unirea Urziceni va disputa prima manşă cu Zenit pe Stadionul Steaua, la 27 iulie, începând cu ora 20:30, în vreme ce returul de la Sankt Petersburg este programat la 4 august. În cazul în care elimină formaţia rusă, vicecampioana României mai are de susţinut şi play-off-ul pentru a-şi asigura participarea în faza grupelor Ligii Campionilor.

×
Subiecte în articol: special observator stiri