x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international A fost desemnat cel mai bun arbitru din lume. Pe ce loc se situează Istvan Kovacs

A fost desemnat cel mai bun arbitru din lume. Pe ce loc se situează Istvan Kovacs

de Redacția Jurnalul    |    26 Dec 2025   •   12:50
A fost desemnat cel mai bun arbitru din lume. Pe ce loc se situează Istvan Kovacs
Sursa foto: Hepta/ Istvan Kovacs se află în top 10 cei mai buni arbitri din lume.

Federația Internațională de Istorie și Statistică a Fotbalului (IFFHS) l-a desemnat pe francezul Clement Turpin cel mai bun arbitru din lume în 2025. Arbitrul român Istvan Kovacs s-a clasat pe locul 4, cu 54 de puncte, ratând podiumul la 11 puncte.

Decizia IFFHS a venit în urma analizei prestațiilor de pe parcursul acestui an, iar câștigător a fost francezul Clement Turpin, care cu 65 de puncte a devenit, în premieră, cel mai bun arbitru al lumii în 2025, scrie Prosport.

În 2024, Turpin era pe locul 4, fiind o prezență constantă în Top 10, notează IFFHS.

Francezul Clement Turpin (43 de ani) a fost desemnat cel mai bun arbitru din lume în 2025 de către Federația Internațională de Istorie și Statistică a Fotbalului (IFFHS). Printre cei 25 de „centrali” nominalizați s-a aflat Istvan Kovacs, cel mai valoros arbitru român la ora actuală, dar și francezul Francois Letexier, cel care în 2024 obținea această distincție.

„Clement Turpin a oferit prestații de clasă mondială în competițiile continentale, demonstrând control, calm și o poziționare remarcabilă. Aceste calități au făcut diferența”, au scris cei de la IFFHS.

Turpin a câștigat titlul de cel mai bun arbitru din lume cu 65 de puncte, la zece puncte distanță de Letexier și Szymon Marciniak, câștigătorul din 2022 și 2023.

Istvan Kovacs s-a aflat pe locul 4, cu 54 de puncte, iar al cincilea a fost Michael Oliver, cu 53 de puncte. Top 10 a fost completat de Felix Zwayer, Slavko Vincic, Alizera Faghani, Maurizio Mariani și Sandro Scharer.

Turpin a fost o prezență constantă în Top 10 în ultimii ani, locul 4 în 2024, locul 3 în 2023 și 2022, locul 6 în 2021, locul 8 în 2020 și locul 7 în 2019.

În 2025, unul dintre cele mai importante meciuri internaționale pe care le-a arbitrat Turpin a fost Real Madrid – Manchester City, scor 1-2, din etapa a șasea a fazei grupelor Ligii Campionilor, disputat în 8 decembrie.

De asemenea, Turpin a fost delegat la derby-ul din Liga Campionilor, din martie 2025, între Real Madrid și Atletico Madrid, în optimile competiției. În aprilie a condus prima manșă a semifinalelor Ligii Campionilor dintre Barcelona și Inter.

Trebuie menționată și partida Ulsan Hyundai – Mamelodi Sundowns, de la Campionatul Mondial al cluburilor, unde Turpin a aplicat pentru prima dată „regula celor opt secunde”.

×
Subiecte în articol: arbitru Istvan Kovacs