Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Presiunea asupra administrației conduse de Donald Trump a crescut, pe fondul intensificării atacurilor asupra Iranului, al primelor victime americane, dar și al incertitudinii privind pașii următori.
Deși Casa Albă a invocat amenințarea reprezentată de programul nuclear și de rachetele balistice iraniene, nimeni de la Washington nu a prezentat public o viziune coerentă despre finalitatea operațiunilor.
S-a vrut a fi o acțiune de descurajare militară, o operațiune de schimbare de regim sau s-a dorit a fi o revenire, de pe poziții de forță, la masa negocierilor?
Analiștii avertizează că, fără o strategie politică în paralel cu acțiunea militară, Statele Unite riscă să fie absorbite într-un conflict prelungit - exact tipul de război pe care Trump l-a criticat în repetate rânduri în cazul Irakului și Afganistanului și pe care, în campania electorală, a promis să-l evite.
Alex Vatanka, expert în Iran la „Middle East Institute” - un cunoscut think-tank specializat în Orientul Mijlociu, cu sediul în Washington -, susține că nu există indicii că administrația ar avea un plan detaliat pentru faza post-conflict.
În opinia sa, dacă Washingtonul ar urmări o schimbare de regim, aceasta ar presupune un proiect politic amplu, nu doar o campanie militară limitată în timp.
O astfel de strategie ar însemna însă investiții pe termen lung și asumarea unor riscuri majore, inclusiv posibilitatea implicării directe pe teren a soldaților americani, într-un scenariu pe care Casa Albă încearcă să-l evite după experiențele costisitoare din ultimele decenii.
„Ce urmează?” - dilema lui Trump
Întrebarea centrală formulată de criticii administrației Trump și de numeroși analiști americani și internaționali este una simplă: în slujba cărui obiectiv sunt derulate loviturile militare?
Criticii avertizează că, fără o finalitate politică clară, bombardamentele pot deveni un scop în sine, fără a produce schimbări structurale durabile în Iran.
Istoria recentă a intervențiilor americane arată că declanșarea unui război fără un plan de ieșire duce deseori la angajamente militare prelungite. Din Coreea și Vietnam până la Irak și Afganistan, lecția repetată este aceea că victoria militară nu garantează și stabilitatea politică.
Steven Cash, fost ofițer de operațiuni al CIA și actual lider al organizației „Steady State”, consideră absența unui plan pentru etapa „de după” drept „foarte îngrijorătoare”.
El sugerează că, în lipsa unei strategii clare, acțiunile militare riscă să fie motivate mai degrabă de calcule politice interne decât de un obiectiv strategic coerent în Iran.
Schimbare de regim sau regim slăbit?
Deocamdată, declarațiile contradictorii ale lui Trump alimentează confuzia. Pe de o parte, președintele a vorbit despre „schimbarea de regim” și a încurajat populația iraniană să acționeze.
Pe de altă parte, el a lăsat deschisă posibilitatea negocierilor cu liderii rămași la putere, sugerând că aceștia ar fi dispuși să discute.
Această ambiguitate întărește ipoteza că Washingtonul nu urmărește neapărat o răsturnare completă a regimului, ci mai degrabă slăbirea sa strategică, pentru a reduce capacitatea Iranului de a-și proiecta puterea și influența în regiune.
Dacă administrația ar fi decisă să impună o schimbare de regim, ar promova explicit lideri ai opoziției ca alternative viabile la actuala conducere.
O altă variantă analizată în cercurile de securitate este utilizarea operațiunilor de spionaj pentru a genera schimbări politice interne, fără o intervenție militară masivă.
Ideea ar presupune exploatarea informațiilor obținute de serviciile secrete pentru a destabiliza elita conducătoare și a crea noi dinamici politice interne.
Experții avertizează însă că un astfel de proces ar necesita investiții pe termen lung și nu oferă garanții de succes.
În plus, schimbările de regim obținute prin presiune externă sau manipularea echilibrelor interne sunt rareori lineare și pot avea consecințe imprevizibile.
Factorul imprevizibil: represaliile iraniene
Escaladarea conflictului, inclusiv atacurile de represalii ale Iranului soldate cu victime americane, riscă să împingă Washingtonul către o poziție mai dură.
O reacție militară americană mai amplă ar putea deveni astfel inevitabilă pentru a risipi percepția de slăbiciune, chiar dacă obiectivul strategic rămâne unul neclar.
În acest context, eliminarea unor figuri-cheie ale regimului, inclusiv a liderului suprem Ali Khamenei, complică și mai mult scenariul negocierilor.
Paradoxal, loviturile militare care ar fi trebuit să creeze pârghii de negociere ar putea reduce, de fapt, capacitatea interlocutorilor iranieni de a angaja un dialog coerent.
Între presiune militară și incertitudine strategică
Actuala strategie americană pare astfel prinsă între două direcții contradictorii: escaladarea militară pentru a slăbi regimul iranian și menținerea deschisă a opțiunii negocierilor cu același regim. Această ambivalență alimentează temerile că Statele Unite ar putea intra într-un conflict fără un final previzibil.
În absența unui plan explicit privind obiectivul politic final - schimbarea de regim, limitarea strategică a Iranului sau revenirea la diplomație - riscul major este ca acțiunile militare să devină un proces auto-perpetuu, determinat mai degrabă de dinamica escaladării, decât de o strategie coerentă.
Citește pe Antena3.ro
