x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Antoine Griezmann, cel mai bun marcator din istorie al Atlético Madrid, va juca în SUA

Antoine Griezmann, cel mai bun marcator din istorie al Atlético Madrid, va juca în SUA

de Redacția Jurnalul    |    23 Mar 2026   •   14:00
Antoine Griezmann, cel mai bun marcator din istorie al Atlético Madrid, va juca în SUA
Sursa foto: Hepta/Antoine Griezmann

Atacantul francez Antoine Griezmann, golgheterul all-time al echipei spaniole Atlético Madrid, va călători în Statele Unite ale Americii în zilele următoare pentru a definitiva contractul cu franciza Orlando City din MLS, unde urmează să evolueze începând cu sezonul viitor.

Antoine Griezmann a primit acceptul clubului Atlético Madrid pentru această deplasare, profitând de perioada de pauză a echipei, notează publicația spaniolă Marca.

Sursa citată arată că înțelegerea dintre părți este deja stabilită, iar vizita în Statele Unite are ca scop finalizarea detaliilor contractuale.

Transferul marchează ultimul mare angajament din cariera lui Griezmann, în care formația madrilenă a avut un rol esențial.

Fotbalistul urmează să își ducă la capăt actualul sezon alături de Atlético, având ca obiective câștigarea Cupei și, eventual, a Ligii Campionilor.

Conducerea clubului spaniol și-a exprimat sprijinul total pentru decizia atacantului, oferindu-i toate facilitățile necesare pentru finalizarea mutării.

Griezmann este în prezent golgheterul all-time al echipei madrilene, fiind singurul jucător din istoria clubului cu peste 200 de reușite.

După încheierea sezonului, în luna mai, internaționalul francez își va continua cariera în Major League Soccer, competiție în care a declarat în repetate rânduri că își dorește să joace înainte de retragere.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Antoine Griezmann SUA transfer SUA
Parteneri