x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Au revenit Zicu şi Ştefan Radu

Au revenit Zicu şi Ştefan Radu

de Marius Mihalcea    |    03 Oct 2010   •   00:00
Au revenit Zicu şi Ştefan Radu
Sursa foto: /Intact Images

Cu numai două puncte din două jocuri, "tricolorii" nu au voie să piardă meciul de sâmbătă cu Franţa, de la Paris (ora 22:00, Pro TV). Spre deosebire de acţiunea precedentă, Răzvan Lucescu va aborda meciul cu Franţa cu două nume noi. Este vorba despre Ianis Zicu şi Ştefan Radu.

Timişoreanul este considerat de Cosmin Contra cel mai îndreptăţit să îmbrace tricoul cu numărul 10, cel în jurul căruia s-au iscat atâtea controverse după meciurile cu Albania şi Belarus, când a fost purtat de George Florescu. "Zicu este numărul 10 pentru echipa naţională. A fost găsit numărul 10. El e un jucător care face diferenţa, poate să câştige meciul de unul singur", a spus "Guriţă". Altfel, deşi admite că România va întâlni sâmbătă o echipă a Franţei aflată în reconstrucţie, Lucescu jr s-a declarat mulţumit cu o remiză pe "Stade de France". "E un meci important, dar în nici un caz decisiv. Chiar dacă şi francezii sunt într-o perioadă de tranziţie, ceea ce ar putea fi un avantaj pentru noi, cred că un egal este foarte bun pentru noi", a spus selecţionerul. "Aştept cu nerăbdare meciul cu Franţa. Respectăm echipa Franţei, dar nu ne temem. Vom juca cu seriozitate şi ambiţie. Nu cred că Franţa este fragilă sau slăbită. Franţa rămâne favorita grupei, dar mergem la Paris să învingem", a declarat atacantul lui Monaco, Daniel Niculae.

Lotul pentru meciul cu Franţa: Pantilimon, Lobonţ, Tătăruşanu - portari; Săpunaru, M. Constantin, Maftei, Tamaş, Radu, Rădoi, Raţ, Neşu - fundaşi; M. Roman, Cociş, C. Lazăr, I. Apostol, Florescu, Zicu, Deac, Chivu - mijlocaşi; B. Stancu, D. Niculae, Marica, Bilaşco - atacanţi.


Blanc vrea un psiholog la echipă
Selecţionerul Franţei, Laurent Blanc, are în plan să angajeze un consilier psihologic pentru jucătorii săi. "Discut cu jucătorii la micul dejun, la biliard... Trebuie să facem acest lucru, dacă nu, jucătorul se închide în el. Este mult mai important ce are să-mi spună el decât ce am eu să-i spun.
Noi, antrenorii, suntem primii psihologi. Nu este baza meseriei noastre, dar devine tot mai mult. De altfel, vreau un consilier psihologic pentru echipa Franţei", a admis Blanc într-un interviu acordat pentru Journal du Dimanche.

×
Subiecte în articol: echipa nationala