Barcelona a dominat prima repriză, dar a irosit marea majoritate a celor 15 ocazii pe care le-a avut - cinci dintre ele pe poartă -, iar meciul a fost indecis la pauză, după ce atacantul lui Almeria, Leo Baptistao, a egalat, după ce Raphinha a deschis scorul.
Raphinha o adusese pe Barcelona în avantaj în minutul 33, marcând cu o reluare din apropiere, după ce portarul Almeriei, Luis Maximiano, a respins o lovitură de cap a fundașului Ronald Araujo în urma unui corner.
Oaspeții au egalat cu puțin timp înainte de pauză, când Baptistao a marcat cu un șut cu latul, un gol care inițial a fost anulat pentru offside, dar arbitrul a revenit asupra deciziei după o verificare VAR.
Roberto a restabilit avantajul pentru Barca după o oră de joc, reluând cu capul pe spate o minge venită din corner, înainte ca Edgar Gonzalez să egaleze din nou pentru Almeria.
Căpitanul Roberto a adus din nou Barcelona în avantaj, învingându-l pe Maximiano din apropiere, din pasa lui Lewandowski, pentru 3-2 și o victorie cu emoții.
Barcelona a urcat pe locul trei, cu 38 de puncte în 18 meciuri. Catalanii sunt la șase puncte în spatele liderului Girona și la patru în urma celei de-a doua clasate, Real Madrid, cele două urmând să joace joi în deplasare la Real Betis, respectiv Alaves.
Almeria, încă fără victorie în LaLiga în acest sezon, rămâne pe ultimul loc cu cinci puncte.
(sursa: Mediafax)