x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Bucureștiul se pregătește pentru turneul final UEFA EURO 2020!

Bucureștiul se pregătește pentru turneul final UEFA EURO 2020!

23 Sep 2019   •   20:37
Bucureștiul se pregătește pentru turneul final UEFA EURO 2020!
Sursa foto: IVU PETRU

Pe 21 septembrie, în cadrul aniversării Zilelor Bucureștiului – 560 de ani de atestare documentară a orașului, Primăria Capitalei a anunțat oficial că va organiza, în perioada 12 iunie – 12 iulie 2020, în Piața Constituției și pe Bulevardul Unirii, zone dedicate suporterilor – Fan Zone – pentru cel mai mare turneu EURO din istorie! 12 orașe – printre care și Bucureștiul – găzduiesc ediția aniversară de 60 de ani!

 

UEFA va pune în scenă, anul viitor, cel mai mare turneu final al unui Campionat European organizat vreodată! Cele 12 orașe-gazdă sunt: Amsterdam, Baku, Bilbao, București, Budapesta, Copenhaga, Dublin, Glasgow, Londra, München, Roma și Sankt Petersburg.

Zona dedicată fanilor va fi deschisă publicului în fiecare zi, timp de o lună, în perioada 12 iunie – 12 iulie 2020 și va fi amplasată în Piața Constituției, în fața Palatului Parlamentului și pe Bulevardului Unirii (tronsonul cu fântâni, cuprins între Piaţa Unirii şi Piața Constituției).

 

Primarul General,Gabriela Firea: "Bucureștenii și suporterii străini vor avea ocazia să petreacă împreună această mare sărbătoare a fotbalului, într-un spațiu conectat virtual cu celelalte 11 orașe gazdă, în care vor găsi divertisment și activități de cea mai înaltă calitate și vor putea urmări pe ecrane gigant, amplasate atât în Piața Constituției, cât și pe Bulevardul Unirii, toate meciurile de la EURO 2020, împărțind, astfel, emoțiile și energia live, pentru o experiență autentică, dincolo de ecranele televizoarelor". 

 

Vor putea fi urmărite live toate meciurile, din faza de grupe până la marea finală a turneului UEFA EURO 2020 din data de 12 iulie 2020!

 

Bucureștiul va găzdui pe Arena Națională patru meciuri: trei în grupa C (pe 14, 18 și 22 iunie 2020) și o optime de finală pe 29 iunie 2020. În cazul calificării la EURO 2020, Naționala României va juca cel puțin două meciuri pe Arena Națională. Toți posesorii de bilete valabile la cele 4 meciuri de pe Arena Națională vor beneficia de gratuitate pe transportul public din București.

Primăria Capitalei propune o experiență unică în cadrul Fan Zone, pentru suporteri, spectatori și vizitatori deopotrivă, prin care va pune în valoare ospitalitatea orașului gazdă – București și va crea, astfel, punți de legătură cu marile orașe europene!

 

În Piața Constituției si pe Bulevardul Unirii vor fi organizate zilnic competiții sportive pe mini terenuri de fotbal, activități de divertisment pentru întreaga familie, concerte, animație stradală, jocuri pentru copii și zone gastronomice. Prin aceste activități, chiar și cei care nu sunt implicați în lumea fotbalului sau nu sunt suporteri activi, vor avea ocazia să petreacă timp alături de microbiștii familiei, bucurându-se de activități distractive și recreative în aer liber, alături de cei dragi, demonstrând că fotbalul unește oamenii.

×
Subiecte în articol: UEFA EURO 2020