x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Chivu a luat Cupa Italiei.

Chivu a luat Cupa Italiei.

30 Mai 2011   •   06:42
Chivu a luat Cupa Italiei.

Inter Milano, cu fundasul rom\n Cristian Chivu integralist, a castigat Cupa Italiei, dupa ce a invins, aseara, cu scorul de 3-1 pe US Palermo, in finala disputata pe Stadio Olimpico din Roma.

Golurile invingatorilor au fost marcate de Eto'o '26, '76 si Milito '90+2. Pentru invinsi a inscris Munoz, in minutul 87, iar trei minute mai tarziu a fost eliminat.

La Palermo, fundasul Dorin Goian a inceput titular, dar a parasit terenul in minutul 24 din cauza unei accidentari la genunchi. Goian urmeaza sa ajunga azi la lotul reprezentativei Romaniei, dar este incert pentru meciul cu Bosnia de vineri.

Inter Milano se afla la al saptelea succes in Cupa Italiei, dupa cele din 1939, 1978, 1982, 2005, 2006 si 2010.

×