x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international EURO este peste tot acasă

EURO este peste tot acasă

de Adi Munteanu    |    26 Apr 2021   •   08:20
EURO este peste tot acasă
Sursa foto: Lucian Alecu

Organizarea Campionatului European de Fotbal a intrat pe ultima sută de metri. Cum această ediție jubiliară este una itinerantă, și trofeul EURO face un tur al Europei, iubitorii de fotbal vor avea ocazia să-l vadă de aproape. UEFA are reguli stricte în ceea ce privește mânuirea acestuia, nu este permisă atingerea directă, iar oficialii, aleși dintre foști mari sportivi să-l prezinte (Dorinel Munteanu, Gabriela Szabo și Miodrag Belodedici). Nu este permis să ridice cupa mai sus de nivelul soclului de prezentare. Ridicarea deasupra capului este interzisă, fiind rezervată doar câștigătorilor. Toate regulile sunt scrise un manual de 172 de pagini, în care sunt enumerate și felul în care trebuie curățată și dezinfectată această cupă, doar cu lavete speciale. Și totuși, la prezentarea de la Arena Națională, un panou publicitar, mișcat de vânt a răsturnat soclul pe care era așezată cupa, cu tot cu trofeu. Nu s-a anunțat dacă acesta a fost cumva deteriorat în urma incidentului.

 

Conform tradiției, înaintea începerii competiției, trofeul este prezentat publicului de pe întregul continent și  este găzduit pentru câteva zile de țările organizatoare. Acum a venit și rândul României să-l arate suporterilor, deși, din păcate pentru noi, echipa noastră națională a ratat calificarea la Turneul Final.

 

Mulțumim UEFA pentru stadioane

Chiar dacă reprezentativa noastră nu va participa la EURO 2021, țara noastră iese în câștig, atât la imagine, cât și la dezvoltarea infrastructurii. Fără UEFA și a condițiilor puse de forul european nu s-ar fi modernizat cele trei stadioane, Steaua, Giulești și Arcul de Triumf, și nu am fi construit calea ferată Aeroportul Otopeni - București. Să nu uităm că și cel mai mare stadion al țării, Arena Națională, nu s-ar fi construit dacă Bucureștiul nu ar fi primit organizarea Finalei Europa League din 2012.

 

Așteptăm 80.000 de turiști

Pentru cele trei meciuri din cadrul grupei C, Austria - Macedonia de Nord (13 iunie, ora 19.00), Ucraina - Macedonia de Nord (17 iunie, ora 16.:00) și Austria - Ucraina (21 iunie, ora 19.00) sunt așteptați să sosească la fiecare meci câte 10.000 de susținători ai fiecărei echipe, fapt care va aduce câștiguri consistente turismului, Centrul Vechi urmând să fie principalul punct de atracție. Ce-l de-al patrulea meci găzduit de București este optimea de finală în care vor juca, probabil, Germania sau Franța cu Turcia, Rusia, Belgia sau Austria, unde, de asemenea, așteptăm circa 20.000 de suporteri străini.

 

Mai mulți spectatori în tribune

Dacă primarul Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat că în tribune vor intra peste 13.000 de spectatori, ministrul Sportului a declarat că este posibil ca numărul spectatorilor să depășească 20.000. Biletele se vor pune din nou în vânzare, iar suporterii echipelor vizitatoare vor avea prioritate la jumătate din numărul acestora.

×
Subiecte în articol: euro 2020