Răzvan Lucescu va convoca pentru meciul cu Franţa, programat la 9 octombrie, la Paris, cam aceiaşi jucători pe care a mizat şi la precedentele două întâlniri din preliminariile CE 2012.
Potrivit unor surse federale, din lotul pentru confruntarea cu "Les Bleus" nu va lipsi George Florescu (foto), chiar dacă echipierul Alaniei Vladikavkaz a fost aspru criticat în ţară pentru prestaţiile sale din partidele cu Albania şi Belarus, în care a fost integralist. Selecţionerul echipei naţionale va merge tot pe mâna lui Florescu şi pentru că clujeanul Gabi Mureşan s-a accidentat şi a devenit aproape sigur indisponibil pentru jocul cu Franţa. De partea cealaltă, la fel de consecvent principiilor sale ca şi Lucescu jr, selecţionerul Franţei, Laurent Blanc, nu va renunţa nici el la Philippe Mexes, în ciuda faptului că fundaşul nu evoluează la echipa sa de club, AS Roma. "Zona centrală a apărării mi-a dat satisfacţie deplină în meciul cu Bosnia, aşa că o voi folosi şi cu România", a explicat Blanc. În schimb, revenirea lui Toulalan la naţionala "cocoşului galic" pare să se amâne cel puţin până după meciul cu România.