x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Fotbal: România va găzdui Campionatul European U19 din 2021

Fotbal: România va găzdui Campionatul European U19 din 2021

24 Sep 2019   •   20:17
Fotbal: România va găzdui Campionatul European U19 din 2021
Sursa foto: frf.ro

Comitetul Executiv UEFA a anunţat marţi, în şedinţa de la Ljubljana (Slovenia), că încredinţează României organizarea turneului Euro Under 19 de peste doi ani, în urma evaluării dosarului de candidatură al Federaţiei Române de Fotbal, se arată într-un comunicat al FRF.

Turneul final Euro U19 din 2021 va fi găzduit de România în luna iulie şi va reuni 8 echipe.

Reprezentativa României U19 va fi calificată direct, din postura de gazdă.

Competiţia UEFA este continuatoarea Turneului de Juniori FIFA, care a debutat în 1948 şi a fost preluat de forul continental european din 1955. Din 1980, a fost dedicat categoriei de vârstă U18, iar din 2002, dedicat categoriei U19. În istoria formatului actual, România a găzduit acest turneu şi în 2011.

Dosarul FRF a fost selectat câştigător la categoria competiţiilor de juniori la care s-a aplicat, Euro U19 din 2022 urmând a fi găzduit de Slovacia, iar Euro U17 de către Cipru (ediţia 2021) şi Israel (ediţia 2022).

Lista celorlalte federaţii care şi-au manifestat intenţia de a găzdui turnee finale de juniori şi junioare: Belgia, Danemarca, Germania, Ungaria, Norvegia, Portugalia, Rusia, Albania, Spania şi Andorra (candidatură comună).

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Euro Under 19 romania