x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Fotbalistul Cristiano Ronaldo, cel mai bun sportiv european al anului

Fotbalistul Cristiano Ronaldo, cel mai bun sportiv european al anului

27 Dec 2016   •   02:00
Fotbalistul Cristiano Ronaldo, cel mai bun sportiv european al anului

Fotbalistul portughez Cristiano Ronaldo, care a câştigat în 2016 Liga Campionilor, Supercupa Europei şi Cupa Mondială a Cluburilor cu Real Madrid, precum şi Campionatul European cu naţionala Portugaliei, a fost ales cel mai bun sportiv european al anului, în ancheta agenţiei poloneze de presă PAP, la care a participat şi AGERPRES.

Cristiano Ronaldo a ocupat primul loc, cu 204 puncte, fiind urmat de tenismanul britanic Andy Murray, campion olimpic anul acesta la Rio, 180 de puncte. Murray a câştigat turneul de Mare Şlem de la Wimbledon în 2016, dar şi Turneul Campionilor.

Treapta a treia a podiumului a fost ocupat de înotătoarea maghiară Katinka Hosszu, triplă campioană olimpică la Rio, cu 136 puncte.

Ancheta a ajuns la a 59-a ediţie a sa, la care au participat 27 de agenţii de presă naţionale şi internaţionale: AFP (Franţa), AGERPRES (România), ANP (Olanda), APA (Austria), ATA (Albania), BELGA (Belgia), BELTA (Belarus), BTA (Bulgaria), CTK (Cehia), DPA (Germania), EFE (Spania), ELTA (Lituania), FENA (Bosnia&Herţegovina), HINA (Croaţia), LETA (Letonia), LUSA (Portugalia), MOLDPRES (R. Moldova), MTI (Ungaria), SDA-ATS (Elveţia), SHGSK (Kosovo), SID (Germania), SITA (Slovacia), STA (Slovenia), TANJUG (Serbia), TASS (Rusia), UKRINFORM (Ucraina)
şi PAP (Polonia).

Ronaldo îi succede tenismanului sârb Novak Djokovic între laureaţii acestei anchete.

Sportivii români au ieşit învingători în două rânduri în această anchetă, prin gimnasta Nadia Comăneci, în 1976, şi atleta Gabriela Szabo, în 1999.

Cei mai bun sportivi europeni ai anului 2016:
1. Cristiano Ronaldo (Portugalia/fotbal) 204 puncte
2. Andy Murray (Marea Britanie/tenis) 180
3. Katinka Hosszu (Ungaria/înot) 136
4. Nico Rosberg (Germania/Formula 1) 115
5. Mohamed Farah (Marea Britanie/atletism) 93
6. Angelique Kerber (Germania/tenis) 77
7. Martin Fourcade (Franţa/biatlon) 74
8. Marcel Hirscher (Austria/schi alpin) 54
9. Anita Wlodarczyk (Polonia/atletism) 42
10. Chris Froome (Marea Britanie/ciclism) 38 etc.

Sursa - AGERPRES

×
Subiecte în articol: cristiano ronaldo ronaldo