x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Fotbalul european grav afectat de pandemie. Cluburile ar putea ajunge la pierderi de circa 4 miliarde de euro

Fotbalul european grav afectat de pandemie. Cluburile ar putea ajunge la pierderi de circa 4 miliarde de euro

17 Mai 2020   •   20:30
Fotbalul european grav afectat de pandemie. Cluburile ar putea ajunge la pierderi de circa 4 miliarde de euro

Cluburile  de fotbal din Europa ar putea ajunge la pierderi de circa 4 miliarde de euro din cauza pandemiei de coronavirus, chiar dacă sezonul va fi încheiat cu porţile închise, transmite BBC.

Calculele privesc atât sfârşitul sezonului actual, cât şi campania următoare și au fost făcute pe baza datelor prezentate în cadrul unei reuniunii organizate săptămâna trecută, la care au participat resonsabili din fotbalul european.

În cazul în care nu se vor finaliza competițiile, rezultatele vor fi şi mai dezastruoase, cu pierderi care vor ajunge la 7 miliarde euro.

"Suspendarea completă a meciurilor provoacă cea mai mare teamă în acest moment, în condiţiile în care veniturile au fost pur şi simplu oprite. Acest fapt este devastator din punct de vedere financiar pentru toate cluburile, dar în special pentru cele care se bazează pe un număr mare de fani", a declarat Charlie Marshall, director executiv al Asociaţiei europene a cluburilor (ECA).

Analiştii de la Vysyble estimează că echipele din Premier League vor pierde circa 878 de milioane de lire sterline dacă meciurile se vor disputa cu porţile închise până la sfârşitul sezonului 2020-2021. Cluburile mai mari vor suferi și cele mai mari pierderi. Manchester United ar putea să piardă 140 de milioane de lire sterline, iar Arsenal Londra 122 de milioane de lire sterline.

×
Subiecte în articol: fotbal pierderi coronavirus