„După câteva săptămâni de reflecţie, am ajuns la concluzia că este timpul să-mi închei cariera la echipa naţională”, a scris Gundogan pe social media.
„Mă uit în urmă cu mare mândrie la 82 de meciuri internaţionale pentru ţara mea natală - un număr la care nu aş fi putut visa niciodată când am debutat pentru echipa naţională de seniori în 2011”.
Retragerea sa le urmează pe cele ale lui Toni Kroos şi Thomas Mueller. Kroos şi-a pus definitiv ghetele în cui după Euro 2024, în timp ce Mueller şi-a încheiat cariera în Germania luna trecută.
Gundogan, care împlineşte 34 de ani în octombrie, a fost căpitanul echipei Germaniei care a ajuns în sferturile de finală ale Euro 2024, înainte de a pierde în faţa campioanei Spaniei după prelungiri.
Gundogan, care a câştigat cinci titluri în Premier League şi Liga Campionilor în şapte sezoane cu Manchester City înainte de a se muta la Barcelona anul trecut, a recunoscut că a simţit efectele unui program încărcat înainte de începerea Euro 2024.
„Am simţit o anumită oboseală în corp şi, de asemenea, în cap, ceea ce m-a pus pe gânduri. Iar meciurile la nivel de club şi la nivel naţional nu se vor diminua”, a spus el.
(sursa: Mediafax)