x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Israel, surpriză la Euro U21

Israel, surpriză la Euro U21

de Redacția Jurnalul    |    22 Iun 2023   •   23:16
Israel, surpriză la Euro U21
Sursa foto: lexaarts/Getty Images/iStockphoto

După ce în ziua de debut a Campionatelor Europene de fotbal Under 21, Georgia, din postura de gazdă, a învins Portugalia, joi, reprezentativa Israelului a remizat 1-1 (1-1), cu Germania, care a ratat două penalty-uri. Anglia și Elveția s-au impus în primul meci de la Euro 2023.

Cehia U21 – Anglia U21 0-2 (0-0)

Englezii nu au avut o sarcină ușoară în fața cehilor, care au rezistat o repriză fără să primească gol, punându-l la grea încercare în două rânduri pe James Trafford.

Jacob Ramsey, mijlocașul lui Aston Villa, a deschis scorul la două minute după revenirea de la vestiare, dar leii britanici au fost permanent în pericol de a pierde puncte, calmând situația abia în al patrulea minut suplimentare de joc, când mijlocașul lui Arsenal, Smith Rowe, a dublat avantajul.

Anglia conduce clasamentul în Grupa C, în care Germania a ratat două penalty-uri și a fost condusă 6 minute de Israel, cele două ocupând acum la egalitate locurile 2, respectiv 3.

Norvegia U21 – Elveția U21 1-2 (1-1)

În Grupa D, în care favorite sunt Franța și Italia, Elveția a trecut de Norvegia, după ce a fost condusă din minutul 19, prin golul marcat de Ceide.

Ceasornicarii au revenit și s-au impus cu golurile lui Ndoye (min. 36) și Imeri (min. 56), ocupând primul loc în grupă, cel puțin până la deznodământul meciului dintre Franța și Italia.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: euro u21 Israel