x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Jose Mourinho vrea să continue la AS Roma şi în sezonul viitor

Jose Mourinho vrea să continue la AS Roma şi în sezonul viitor

de Redacția Jurnalul    |    18 Dec 2023   •   18:00
Jose Mourinho vrea să continue la AS Roma şi în sezonul viitor
Sursa foto: Hepta

Antrenorul portughez Jose Mourinho şi-a exprimat dorinţa de a continua la echipa de fotbal AS Roma şi în sezonul 2024/2025, chiar dacă actualul contract îi expiră în iunie 2024, transmite EFE.

''Eu vreau să continui la Roma. Şi dacă voi continua la Roma, trebuie să ne gândim, cu limitările noastre din cauza fair play-ului financiar, că poate este mai bine să-i promovăm pe tinerii noştri jucători pentru a-i dezvolta, decât să aducem jucători care nu mai pot progresa'', a spus Mourinho pentru DAZN după eşecul cu Bologna (0-2) de duminică.

'Fanii sunt unici şi pentru mine o despărţire ar fi grea. Dacă se va întâmpla, nu va fi iniţiativa mea'', a adăugat antrenorul portughez.

Mourinho a recunoscut că Bologna, care a urcat pe locul patru în Serie A, este o echipă mare şi că a fost superioară mai ales din punct de vedere fizic: '''Am simţit că au vrut să dea mai mult şi să facă mai bine, dar nu am avut probleme la nivel tactic, am avut probleme fizice. Mancini evoluează cu pubalgie. Joacă pentru că este nevoie de el şi vrea să ajute. Am fost inferiori fizic. Cunosc potenţialul nostru, dacă toţi sunt apţi să joace, aşa cum am făcut sezonul trecut. Dar cu jucători indisponibili (Dybala şi Lukaku) ne este greu. Sunt disponibil să încercăm un start diferit. Nu am vorbit deocamdată cu conducerea clubului despre asta''.

Mourinho i-a cerut scuze conaţionalului său Renato Sanches, pe care l-a înlocuit după doar 19 minute pe teren, şi a subliniat absenţa argentinianului Paulo Dybala şi a belgianului Romelu Lukaku: ''Îi cer scuze lui Renato pentru ceea ce a simţit el şi ce a trebuit să fac este greu pentru un jucător, dar şi pentru un antrenor. Am făcut-o de câteva ori, doar de trei sau patru ori, şi îmi cer scuze. Fără Paulo, clasa nu există. Fără Lukaku, nu există fizic. Fără amândoi am ştiut că va fi greu''.

AS Roma ocupă locul 7 în Serie A, cu 25 puncte, la trei distanţă de Bologna, ocupanta locului patru. 

×
Subiecte în articol: AS Roma jose mourinho