x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Messi este în fruntea listei Forbes a celor mai bine plătiți sportivi

Messi este în fruntea listei Forbes a celor mai bine plătiți sportivi

12 Mai 2022   •   20:05
Messi este în fruntea listei Forbes a celor mai bine plătiți sportivi

Lionel Messi a fost cel mai bine plătit atlet din lume în ultimul an, potrivit listei anuale Forbes publicate miercuri, care îl plasează pe atacantul echipei Paris Saint-Germain înaintea lui LeBron James din NBA și a lui Cristiano Ronaldo de la Manchester United.

Messi a câștigat 130 de milioane de dolari, cifră care include 55 de milioane de dolari din sponsorizări, în ciclul financiar de 12 luni încheiat la 1 mai 2022, cu care se situaează în fruntea listei celor mai bine plătiți 10 sportivi, la un an după ce a terminat pe locul al doilea, după luptătorul irlandez de MMA Conor McGregor.

LeBron James, vedeta echipei de baschet din NBA, Los Angeles Lakers, este următorul pe listă după ce a dus acasă 121 de milioane de dolari, spulberând recordul de 96,5 milioane de dolari pentru un jucător din NBA pe care l-a stabilit anul trecut, în timp ce căpitanul naționalei portugheze de fotbal, Cristiano Ronaldo, a câștigat 115 milioane de dolari, ocupând locul al treilea.

Fotbalistul brazilian Neymar (95 milioane de dolari) și triplul campion din NBA Stephen Curry (92,8 milioane de dolari) de la Golden State Warriors completează topul primilor cinci.

Jucătorul din NBA Kevin Durant (92 de milioane de dolari) este al șaselea, în timp ce tenismanul elvețian Roger Federer, care a jucat cinci turnee în 2021, înainte ca o operație la genunchi să-i întrerupă sezonul, a fost al treilea, cu venituri totale de 90,7 milioane de dolari.

Ultimele trei locuri pe listă au revenit boxerului mexican Canelo Alvarez (90 milioane de dolari), septuplului campion al Super Bowl, Tom Brady (83,9 milioane de dolari) și celui mai valoros jucător al finalei NBA, Giannis Antetokounmpo (80,9 milioane de dolari).

Forbes a precizat că cifrele privind câștigurile de pe teren includ toate premiile, salariile și bonusurile câștigate în perioada de 12 luni, în timp ce câștigurile din afara terenului reprezintă o estimare a contractelor de sponsorizare, a taxelor de apariție și a veniturilor din licențe.

(sursa: Mediafax)

×