x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Messi: "Nu-mi place să ies în evidenţă ca Ronaldo. Sunt mai rezervat!"

Messi: "Nu-mi place să ies în evidenţă ca Ronaldo. Sunt mai rezervat!"

29 Iun 2011   •   07:13
Messi: "Nu-mi place să ies în evidenţă ca Ronaldo. Sunt mai rezervat!"

Starul argentinian Lionel Messi a declarat intr-un interviu acordat ziarului columbian El Pais, preluat de Marca, faptul ca lui nu-i place sa iasa in evidenta, stilul sau fiind mult mai rezervat fata de cel al portughezului Cristiano Ronaldo. Totodata, el a precizat ca informatiile aparute in presa privind "iesirile sale nocturne" sunt minciuni.

"Fiecare este in felul lui, mie nu-mi place sa ies astfel in evidenta, nu este stilul meu, sunt mult mai rezervat. Eu ii am pe prietenii mei, care sunt alaturi de mine mereu. Au aparut multe lucruri in presa, multe povesti, cu femei, cu altele, insa totul este o minciuna", a spus Messi.

Referitor la planurile sale de viitor, Messi a reiterat ideea ca nu va juca pentru un alt club decat FC Barcelona atat timp cat va evolua in Europa, dupa care doreste sa revina in Argentina. "Daca voi pleca de la Barça, va fi doar pentru a ma intoarce in Argentina unde sigur ma voi retrage. Nu cred ca voi ajunge vreodata sa joc pentru Real Madrid sau la alta echipa. Acum sunt fericit la Barcelona", a mai spus jucatorul.

Intrebat care crede ca este cel mai bun jucator din istoria fotbalului, Messi a raspuns: "Maradona. Nu l-am vazut jucand pe Pele, insa nu am nevoie de asta pentru a alege".

Leo Messi considera ca nationala Argentinei este marea favorita a editiei din acest an a Copei America. "Intotdeauna suntem obligati sa castigam. Argentina este intotdeauna favorita si trebuie sa lupte pentru a castiga totul, iar acum este la fel, mai ales ca jucam in fata propriilor suporteri", a mai spus jucatorul FC Barcelonei.

Copa America se va desfasura in intervalul 1-24 iulie, in Argentina.

×