Fostul căpitan al naţionalei Germaniei, Michael Ballack, fotbalist care între 2008 şi 2010 a avut la Chelsea un salariu săptămânal de 150.000 de euro, cere clemenţă pentru neplata unei amenzi pentru viteză excesivă, motivând că, actualmente, nu are niciun loc de muncă!
Ballack a fost depistat pe 17 octombrie circulând pe o autostradă din apropierea staţiunii spaniole Trujillo cu viteza de 211 km/h, pe un sector în care limita era de 120 km/h.
Sancţiunea a fost una extrem de dură, fotbalistul primind o amendă de 10.000 de euro, însoţită de interdicţia de a mai conduce timp de doi ani pe şoselele din Spania.
Avocaţii lui Ballack au contestat această decizie, unul dintre aceştia, Jesus Gallego Rol, solicitând reducerea amenzii la 1.000 de euro, cerere motivată prin faptul că "dacă eşti un celebru fotbalist nu înseamnă că ai şi resurse nelimitate. În plus, clientul meu nu are actualmente niciun angajament".
Ceea ce, tehnic vorbind, este adevărat, Ballack fiind pus pe liber în vară de Bayer Leverkusen, clubul său de suflet, acolo unde a revenit după despărţirea de Chelsea.