x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Preşedintele Confederaţiei africane de fotbal a fost arestat la Paris

Preşedintele Confederaţiei africane de fotbal a fost arestat la Paris

06 Iun 2019   •   16:12
Preşedintele Confederaţiei africane de fotbal a fost arestat la Paris
Sursa foto: Ohmega1982/Getty Images/iStockphoto

Preşedintele Confederaţiei africane de fotbal, Ahmad Ahmad, a fost arestat joi dimineaţă într-un hotel din Paris, a anunţat revista Jeune Afrique, citată de France Football.
Ahmad Ahmad, care este din Madagascar, se afla la Paris pentru a asista la congresul anual al FIFA. Ahmad urmează să fie audiat de serviciile Oficiului central de luptă împotriva corupţiei şi infracţiunilor financiare şi fiscale în legătură cu un contract de echipamente încheiat în 2017 de CAF cu firma franceză Tactical Steel, cu sediul în departamentul Var. Angajamentul cu o valoare de 1,063 milioane de euro, considerat dubios, a fost dezvăluit de fostul secretar general al CAF, egipteanul Amr Fahmy, recent demis de Ahmad. Angajamentul ar fi intervenit după ruptura unui contract precedent cu Puma, evaluat la 321.000 de euro.
Într-un interviu ce va apărea pe 11 iunie într-un număr special dedicat CAN 2019 de France Football, Ahmad Ahmad a venit cu versiunea sa asupra faptelor: "Sunt nişte minciuni! În 2017, pentru Campionatul Africii pe naţiuni, CAF nu mai avea producător de echipamente. A trebuit ca noi să găsim urgent unul. Cu Puma, ţinând cont de perioada rămasă, nu exista certitudinea că va fi livrat la timp. Atunci m-am dat seama de amploarea corupţiei la conducerea serviciului nostru de marketing care se ocupa de acest dosar. Atunci am alertat Adidas Egypte dar stocul era insuficient. I-am cerut deci ataşatului meu (Loic Gerand) să contacteze o cunoştinţă a lui în acest sector (Romuald Seilier, patronul Tactical Steel). El putea să ne furnizeze echipamentul. În acest dosar, nimeni nu a îndrăznit să facă vreo escrocherie."
În altă ordine de idei, CAF şi Ahmad Ahmad au fost criticaţi de numeroşi tunisieni, inclusiv premierul acestei ţări, după ce Confederaţia a hotărât rejucarea manşei secunde a finalei Ligii Campionilor Africii, între formaţiile Esperance Tunis şi Wydad Casablanca, pe teren neutru, relatează AFP. Decizia CAF a venit ca urmare a polemicii generate de defectarea sistemului VAR la meciul disputat pe 31 mai în Tunisia.
În Tunisia, pe reţelele de socializare circulă fotografii şi înregistrări ce îl arată pe Ahmad prezentându-i omagiile sale regelui Marocului sau în compania unor conducători ai fotbalului marocan.
"Corupţia are de acum un nume la CAF: Ahmad Ahmad", acuză site-ul Kapitalis. Potrivit acestuia, Ahmad este "vechi prieten al Marocului (unde are o reşedinţă), sub influenţa vicepreşedintelui său, marocanul Fouzi Lekjaa".

AGERPRES

×
Subiecte în articol: confederaţia africană de fotbal