x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Rădoi, "dublă" de senzaţie la ultimul meci pentru Al Hilal - video

Rădoi, "dublă" de senzaţie la ultimul meci pentru Al Hilal - video

24 Iun 2011   •   07:00
Rădoi, "dublă" de senzaţie la ultimul meci pentru Al Hilal - video

Mirel Radoi a avut o evolutie excelenta in finala mica a Cupei Campionilor Arabiei Saudite, castigata de echipa sa, Al-Hilal, in fata celor de la Al-Wahda cu scorul de 6-3, mijlocasul roman reusind o "dubla".

Desi clubul saudit refuza sa comenteze pe seama unei eventuale despartiri de roman, acesta a fost ultimul meci pentru Radoi in tricoul lui Al-Hilal. Fostul stelist se va transfera saptamana viitoare la Al-Ain, unde il va avea ca antrenor pe Cosmin Olaroiu, dar si un salariu de 2,5 milioane de euro, cu 800.000 mai mult decat primeste acum.

Conducerea lui Al-Hilal a refuzat sa confirme transferul, insa dupa aducerea marocanului Adil Hermach, care evolueaza pe acelasi post cu Radoi, sauditii au mai adus doi straini: unul este senegalezul Dame N'Doye de la FC Copenhaga, iar cel de-al doilea este este algerianul Ryad Boudebouz de la Sochaux.

Vezi cele doua goluri marcate de Mirel Radoi impotriva lui Al-Wahda


×